Ieri fusese ziua cu orbi, a orbilor cu ochi și a orbilor fără ochi. Mai fuseseră asemenea zile, dar asta fusese ”deosebită”. Era ”deosebit” să vezi cum orbește subit un om care a făcut parte din trecutul tău, cum surzește atunci când pui o întrebare, în fața unui cabinet medical.  Era răvășitor că orbul adevărat fusese un om în deplinătatea puterilor, agil, activ. Acum își păstrase luciditatea, ba chiar își ascuțise înțelepciunea (se vedea asta din răspunsurile pe care i le dădea fiului său orb, cu ochi, din demnitatea cu care se plângea că suferă de inactivitate) așa cum se întâmplă cu cei care capătă ochiul interior, precum Oedip, Tiresias etc. Un alt Tiresias poposise pe banca din fața cabinetului medical unde venise să-și vindece nu ochii, ci inima prea chinuită. Tiresias nu mai putea să-i predea  orbului cu ochi lecția respectului, dar el era pentru ceilalți o carte deschisă în care se putea citi demnitatea. Au fost multe tăceri stânjenitoare, multe procese de conștiință și s-a așternut peste toate eliberarea și resemnarea. Au fost aruncați uitării trei ani de frici cumplite și au fost rememorați mulți ani de întrebări și răspunsuri, de respirat același aer care acum era blamat, renegat, expirat din plămâni plini de ură.

legendă:

– ”deosebit”-clișeu preluat din vocabularul celor lipsiți de inspirație, pentru a defini o experiență fundamentală;alt sinonim clișeizat este ”special”.