Portretul parvenitului l-am întâlnit azi, mai actual ca oricând: ”(…) un obraz mai gros, un stomac în stare să digere și ouă clocite,(…) neapărat o șiră a spinării flexibilă ca nuiaua (…)” (Camil Petrescu, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”).

Deviza ”Țara te vrea prost” e și ea mai actuală ca oricând.

Cum să înveți seriozitatea, rigoarea, dacă nu e timp decât pentru plăcere? Dacă toată lumea se scaldă în mocirla compromisului, a toleranței prost înțelese, a corectitudinii politice și a discriminării pozitive, cine să se mai dedice unui cauze, până la capăt? Ce Meșterul Manole, ce poeți care, ca și soldații, nu au viață personală, ce completive infinitivale și convorbiri cu scriitori glorioși? Prea multe măști, prea mult chin și nimeni care să facă ironii și care să le și înțeleagă! Dezabuzare, sictir și priviri tălâmbe, dezorientate de selfie-urile făcute în băi mai aranjate decât cele personale!

La vreme de seară și de bilanț al zilei, vizita îngerului de pe umărul drept face aerul mai respirabil.