Este o carte care scandalizează cititorul pudibond, deci este o carte care atrage atenția. Alcătuită din epilog, trei părți și prolog, romanul nu este cuminte decât prin structură, perspectiva narativă este diferită, cronologia se așază după ce ieși din hățișul de evenimente și personaje. În epilog, se clarifică faptul că romanul e povestit din perspectiva unui narator care trăiește într-un viitor în care omul e creat în laborator, ”reprezentant al unei noi specii inteligente”. Ultima propoziție a romanului: ”Această carte este dedicată omului” este teza scriiturii care încearcă a fi demonstrată, pe parcursul celor 340 de pagini.

Romanul este o radiografie a ultimei jumătăți a secolului trecut, realizată cu ajutorul derulării parcursului existențial al  celor doi frați vitregi, personajele principale ale cărții: Michel și Bruno. Generația hippy,  New Age sunt  prezentate din perspective diferite: sociologic, istoric, cultural etc. Printre felații, masturbări, orgii, amoruri libere, sinucideri, istorisiri din perspectiva unui narator subiectiv sau obiectiv (care se apropie de cea a personajului), eseuri care apropie științele de arte, rămâne esențială problematica omului contemporan care rătăcește, încercând să găsească armonia cu sinele.

E interesant stilul, adesea, aforistic, reflectând problematica societății actuale: ”Cea care-i conferea omului un plus de demnitate era televiziunea.” ”În curând, epoca lor avea să izbutească o performanță inedită: va dilua sentimentul tragic al morții în senzația mai generală și mai flască a îmbătrânirii.”” Între doi și patru ani, copiii ajung la o conștiință de sine sporită, care le provoacă crize de megalomanie egocentrică. Obiectivul lor e atunci să-și transforme mediul social (în general format din părinți) în niște sclavi supuși celei mai mici dorințe a lor; egoismul lor fără limite e consecința existenței individuale.”

Lumea celor doi frați vitregi e astfel descrisă: ”Dar nu trăia într-o lume absurdă: trăia într-o lume melodramatică formată din vampe și din slute, din tipi super și din bizoni: asta era lumea lui Bruno. Michel, de partea lui, trăia într-o lume precisă, istoricește mediocră, ritmată însă de anumite ceremonii comerciale-turneul de la Roland-Garros, Crăciunul, revelionul, întâlnirea bianuală cu catalogul 3 Suisses.”

Reflecțiile ating teme foarte variate: diferența dintre bărbați și femei ( ”dar de câteva secole, era clar că bărbații nu mai serveau aproape la nimic. Uneori, își înșelau plictisul jucând partide de tenis, ceea ce nu era grav; alteori însă, considerau necesar să împingă înainte istoria, adică în esență, să provoace revoluții și războaie.” ” Ceea ce cunosc ei e dorința, dorința sexuală în stare brută și competiția între masculi; apoi, mult mai târziu, în cadrul familiei, puteau să simtă, pe vremuri, o anume recunoștință pentru perechea lor”), ierarhizarea în lumea animală și în cea umană (”Aproape în orice societate animalieră funcționează un sistem de dominare legat de forța relativă a membrilor săi. Acest sistem se caracterizează printr-o ierarhie strictă: masculul cel mai puternic din grup este numit animalul alfa ;el este urmat de al doilea ca forță, animalul beta, și așa mai departe până la animalul plasat pe ultimul loc în ierarhie, numit animalul omega.”), umor, dezamăgire și moarte (”Umorul nu te salvează, în fond, umorul nu servește aproape la nimic. Poți privi cu umor întâmplările vieții ani de zile, uneori foarte mulți ani, în unele cazuri poți adopta o atitudine umoristică practic până la capăt; dar, în fond, viața îți sfâșie inima. Oricât curaj, oricât sânge rece și oricât umor poți avea într-o viață, întotdeauna sfârșești cu inima sfâșiată. Atunci nu mai râzi. Până la urmă, rămân doar singurătatea, răceala și tăcerea. Până la urmă, rămâne doar moartea.”) iubire fizică (”Cu puțin înainte de a ejacula, avu viziunea -extrem de clară-a fuziunii gameților, și imediat după aceea a primelor diviziuni celulare. Era ca o cădere în gol, ca o mică sinucidere.”)

Cartea este dedicată omului și este o pledoarie pentru valorile acestuia, chiar dacă acestea sunt pe cale de dispariție și ies la lumină   doar în situații de criză. Drumul spre esența cărții poate să fie ascuns de sexualitatea excesivă și de digresiunile eseistice. Concluzia: nihil novi sub sole , cu tot stilul modern și problematica elitistă.