El se așază în fața artei sale ca în fața planșetei de modelat aluat.

Și răsucește coca dospită prea mult,

Întoarce pe toate părțile formele fragede din care vor mușca nesătuii.

Ca un soldat de teracotă devenit el însuși hrană pentru netimp și miros cultural

Se simte omul singur în tunelul de spumă al vorbelor sale.

El adună pasta așezată pe șevalete pastelate

Ca să aibă cu ce se acoperi la noapte.

El gustă merele din naturile moarte

Ca să aibă cu ce se hrăni în zilele triste.

Ca o pendulă uitată în colțul memoriei

Se simte omul de azi care trăiește prin cel ce a fost mâine.