nu știa unde se află. s-a trezit abulic, cu revelația că nu e născut pentru secolul acesta, că e pierdut printre ani insipizi, că e suspendat într-o clipă rotundă care se învârte la nesfârșit, în gol. auzea repetitiv o melodie nostalgică și nu îl mai impresiona nimic. nu mai înțelegea cuvintele zilei. ce să mai creadă? ce să mai visezi?

”Dar prea m-am săturat de atâta duhoare în somn.
– Visul și peștele
– Visul unu – crap.
– Visul doi – morun.
– Visul trei – plătică.
– La plătică întotdeauna mă trezesc înjurând. Mă foiesc în pat până spre ziuaă, când ațipesc din nou și….ce crezi că visez?
– (Curios) Ce?
– Ghicește.
– O balenă?
– As, n-am eu norocul asta. Ce crezi că visez?
– (Și mai curios) O fâţă.
– O fâță?
– O fâță de pește atât de mic, încât…
– Nici nu ți-l poți aminti.
– Se topește până te trezești”.