Mă privești din spatele gardului de inefabile degete.

Ți-ai construit un scut fragil cât să nu poți să vezi prea departe.

Ochii ți se ascund în linii mai frânte

Și cuvintele se rostesc pe jumătate.

E liniște pentru odihna gesturilor tale.

E muzică pentru urechile intrate adânc, în tăcere.

Cum o fi lumea din preajma mâinilor tale,

Baletând mai ceva ca-n lacul lebedelor?

Cum o mai fi viața când totul e al tău

Și îți permiți luxul să privești cu ură iubirea?