Frunze ruginite și realitate de coșmar.Locuim în coșmar și ne împrietenim cu el. Ne obișnuim cu toate: cu morți stupide, cu accidente banale, cu gândiri sinucigașe și cu prostia păzită de toleranță și de politețe.Vina e aceea de a fi în locul nepotrivit. Niciun loc nu mai e sigur. Și de tine începe să ți se facă frică.Dacă te transformi în rinocer și nu poți să te salvezi? Dacă te dai bătut?

”BERENGER (se uită pe fereastră): Nu mai sînt decât ei pe străzi. (Fuge la fereastra din spate.) Numai ei! Ai greşit, Daisy. (Se uită iarăşi pe fereastra din faţă.) Cât vezi cu ochii – nici o fiinţă omenească. Au devenit stăpânii străzii. Unicorni şi bicorni, jumate-jumate, fără nici un alt semn distinctiv! (Se aud zgomotele puternice ale cursei rinocerilor, nişte zgomote muzicalizate, totuşi. Pe peretele din fundal apar şi dispar consecutiv capete de rinoceri stilizate, care vor fi tot mai numeroase până la sfârşitul actului. Către final, ele vor rămâne tot mai mult prezente, până se vor fixa definitiv pe perete. Ele vor trebui să fie din ce în ce mai frumoase, în ciuda monstruozităţii lor.)”