”Am colindat prin miile de săli ale muzeului literaturii, mai întâi fermecat de arta cu care, pe fiecare perete, e pictată câte-o ușă, în trompe l’œil, cu o minuție în însoțirea fiecărei așchii de lemn (…)”

”Literatura e un muzeu închis ermetic, muzeu al ușilor iluzorii, al artiștilor preocupați de nuanțele de cafeniu și de imitarea cât mai expresivă a canaturilor, balamalelor și clanțelor, de negrul catifelat al găurii cheii.”

”Ca scriitor te irealizezi cu fiecare carte pe care o scrii. Mereu vrei să scrii despre viața ta și mereu scrii despre literatură. E un blestem, o Fata Morgana, un mod de-a falsifica faptul simplu  că trăiești, adevărat într-o lume adevărată.”

”Ca și sexul, ca și drogurile, ca toate manipulările minții noastre ce-ar vrea să spargă odată țeasta și să iasă la larg, literatura e o mașină de produs mai întâi beatitudine, apoi dezamăgire.„

„Lumea s-a umplut de milioane de romane care escamotează singurul sens pe care l-a avut scrisul vreodată: cel de-a te înțelege pe tine însuți până la capăt, până-n singura cameră din labirintul minții în care n-ai voie să pătrunzi. Singurele texte care-ar trebui citite vreodată sunt cele neartistice și neliterare, cele aspre și imposibil de-nțeles, cele pe care autorii lor au fost nebuni să le scrie, dar care-au izvorât din demența, tristețea și disperarea lor ca niște izvoare de apă vie.”

”dacă-ți oprești privirile pe suprafața ei ingenioasă, inventivă, tandră, înțeleaptă, înveselitoare, minunată în loc să ți le ațintești încotro cartea asta arată, atunci ai citit o scriere literară și ai ratat înc-o dată sensul oricărui efort omenesc: ieșirea din lumea asta. Romanele te țin aici,             te-ncălzesc și te consolează, pun paiete sclipitoare pe rochia călăreței de circ. Dar când ai să citești, Dumnezeule, și o carte adevărată?”