un bilet cu un scris aplecat spre stânga nebuniei

a venit către mine printr-un porumbel răvășit.

era pauză atunci. se oprise mapamondul să respire nebunul.

se oprise ninsoarea din drumul către Bacovia.

și nu mai cântau nici chitarele, nu mai scriau nici vânturile pe cer numele tău.

rămăsese din tine doar scrisul întors spre nicăieri.

erai cea mai înaltă ființă cu pantofi albi.

culorile fugeau din poalele tale,

cuvintele fugeau unul câte unul din gura ta deschisă ca un hău din tabloul lui Munch.

duceam în spate munte de ură, descărcam damigene de scârbă peste nebunia ta.