„prin 1972, exista încă o anumită disciplină în școli. Elevilor le era încă frică de profesori. Treptat, însă, Matilde descoperi că profesorilor începea să le fie frică de elevi. Ceva se întâmpla în societate, în toată societatea occidentală și deci și în Franța. Cu cât devenea societatea de consum mai agresivă, cu atât deveneau și elevii mai rebeli, mai violenți, mai dezinteresați de școală. În plus, Franța începu să aplice tot felul de teorii legate de transmiterea cunoștințelor și de pedagogie. Matilde descoperi într-o bună zi, cu uluire, că elevii săi nu se mai considerau, la școală, într-un spațiu în care aveau obligativitatea de a asimila cunoștințe. Pentru ei școala devenise un simplu loc de viață în comun. […]

Da, uneori un profesor nu câștigă lupta cu elevul decât dacă devine puțin nebun, altfel spus dacă joacă teatru. Cred că am bătut din ambii pantofi cam zece minute până când întreaga masă de elevi (o haită agresivă, așa i-am perceput în acea zi în prima clipă) se potoli treptat și deveni o haită curioasă . Atunci, după ce am simțit că îi controlez din nou, le-am lansat subiectul:« astăzi vorbim despre nuditate».[…]

Trebuia oare ca și noi, profesorii, să devenim niște actori, niște clovni, niște bufoni pedagogici pentru a nu-i lăsa pe elevi să fie total devorați de societatea de consum, de televizor, de presiunea modei, a publicității, de «modelele» furnizate de  industria de divertisment?”