fără răbdare

Azi mă simt mai bătrână decât toamna asta atât de veche

Deși oamenii îmi zâmbesc și soarele e pe strada pe care mă plimb uneori.

Nu mă înspăimântă nimic, nu mă sperie ploile viitoare.

Azi mă simt fără răbdare și toleranță, fără îngăduință față de nenoroc, fără ochelari cu lentile curcubeice.

 

Acest articol a fost publicat în ale vieții, POEZIE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.