DESPRE CORAN

”-Coranul e ca o mireasă sfioasă. Își va scoate iașmacul doar dacă vede că privitorul are o inimă blândă și milostivă. Apoi și-a îndreptat umerii și a întrebat: Care verset?

-Din sura Al-Nisa, am răspuns. Sunt unele părți din el în care se spune că bărbații sunt mai presus de femei. Spune chiar că bărbații pot să-și bată soțiile…(…)

Bărbații sunt proteguitori ai femeilor datorită calităților deosebite cu care i-a dăruit Allah și datorită cheltuielilor pe care le fac din bunurile lor; iar femeile evlavioase sunt ascultătoare și păzitoare ale celor care trebuie păzite în lipsa soților lor, pe care și Allah le păzește. Pe acelea de a căror neascultare vă temeți, povățuiți-le, părăsiți-le în paturi și loviți-le! Dar dacă ele vă ascultă, atunci nu mai căutați pricină împotriva lor: Allah este Cel Înalt, Măreț.

Când a sfârșit, Shams a închis ochii și a rostit același verset, de data asta într-o tălmăcire deosebită:

-Bărbații sunt sprijinul femeilor fiindcă Dumnezeu le dă unora mai multe mijloace decât altora și fiindcă cheltuiesc din bunurile lor pentru a le întreține. Așadar, femeile virtuoase ascultă de Dumnezeu și păzesc ce-i ascuns așa cum a păzit Dumnezeu. Cât despre femeile care simțiți că se împotrivesc, vorbiți-le ca să le înduplecați; apoi lăsați-le singure în pat ( fără să le faceți vreun rău) și culcați-vă cu ele ( când sunt doritoare). Dacă se deschid către voi, nu căutați vreo pricină ca să le învinovățiți. Fără îndoială Dumnezeu este înalt și măreț. Vezi vreo deosebire între cele două? a întrebat Shams. (…)

-Coranul e un râu năvalnic, a spus el. Cei ce îl privesc din depărtare văd numai râul. Dar pentru cei ce înoată în el, sunt patru cursuri. Precum soiurile deosebite de pești, unii dintre noi înoată mai aproape de oglinda apei, pe când alții înoată în apele adânci de dedesubt.(…)

-Cei cărora le place să înoate aproape de oglinda apei se mulțumesc cu înțelesul din afară al Coranului. Mulți oameni sunt astfel. Iau versetele prea după literă. Nu-i de mirare că atunci când citesc un verset precum cei din Al- Nisa, trag învățământul că bărbații sunt puși mai presus de femei. Căci tocmai asta vor să vadă.” (ELIF SHAFAK- ” Cele patruzeci de legi ale iubirii”)

 

Acest articol a fost publicat în CĂRȚI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.