nimic notabil

Nimic notabil (de la cuvântul latinesc noto, notare- a observa)  nu s-a petrecut azi. Un cap al serviciilor a fost pus la dispoziția mai marilor săi. Gabriel Liiceanu a citit la cunoscuta Librărie Humanitas de la Cişmigiu din cartea sa în curs de apariție. Evenimentul a fost transmis on-line și a fost urmărit constant de vreo 50 de privitori (apogeul fiind de vreo 85).Mi-a plăcut când în argumentație s-a folosit de filmul Damage cu Juliete Binoche și Jeremy Irons și a comentat atât de plastic pasiunea devastatoare a personajelor și ipostazele iubirii prezente aici. Niște uituci de soi ai facebookului au transmis vestea că pe 10 ianuarie a fost ziua de naștere a scriitoarei Ioana Pârvulescu și au făcut urări culturale. S-au aflat vești despre olimpiade de toate felurile. Se pregătesc mental rânduri despre cea mai recentă carte a lui Vlad Zografi. Afară e frig și iarnă. Dimineață au murit 11 animăluțe într-un incendiu la Circul Globus. Nimic notabil nu s-a petrecut azi. Griji, sentimente de toate felurile.

Acest articol a fost publicat în ale vieții. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.