”Vai, Doamne, cum trec anii, cum trec anii
Printre femei pictate de Modigliani
Pe care le privim mereu năuci
Cît sînt de albe și cît sînt de lungi,
Cu sînii fini și coapse fuselate
Ce sufletul către iubiri vechi ne abate
Și parcă-am vrea să le luăm în brațe
Și dînsele de gîtul nostru să se-agațe
Ca să le ducem, goale, pe furiș acasă,
Culcîndu-le pe paturi de mătasă
Și să le dăm dulcețuri, vișinate,
Pînă ce ele vor să stea numai pe spate
Și către cer picioarele-și ridică-n
Extaz pentru o rugăciune… mică,
Făcută-n pripă, cu suspine și metanii.
Vai, Doamne, cum trec anii, cum trec anii…”