Fiecare se raportează cum poate la țara sa. În ecuația aceasta intră și educația, moștenirea culturală și alte variabile. Patriotismul e azi sau desuet, sau inexistent, sau în funcție de circumstanțe și de poziția socială, sau, rara avis, nealterat, pur și dornic să se manifeste. Când se apropie Ziua Națională ne arborăm steagurile pe automobile, dar circulăm fast and furious, fluturăm drapelele în sincron cu mâncatul bomboanelor agricole, luminăm tricolor clădiri infectate de stafilococi, îmbrăcăm ii cu paiete și cojoace stil Marea Unire, căutăm fasole românească și nu găsim decât egipteană și repetăm mantra acestor zile: ”Doamne, ocrotește-i pe români!” Apoi ne trece românismul și rămân doar postările de pe facebook care au avertismentul ”Nimeni nu o să distribuie”, urmate de poze cu fapte memorabile ale unor conaționali cu care ne mândrim. Trec și astea și rămân săli de clase pline de tineri care încearcă să afle ce e cu ei și în ce punct istoria lor personală se intersectează cu țara lor.
Un profesor din România acestor zile scrie pe tablă două afirmații: „Dulce et decorum est pro patria mori”(Horațiu); ”Ubi bene, ibi patria” (Cicero). Traduce cu elevii săi aforismele: E plăcut și frumos să mori pentru patrie; Unde e bine, acolo e patria și stârnește păreri despre acestea, declanșează cel mai tare brainstorming.
Prima părere semeață despre faptul că poți să îți părăsești patria pentru o altă țară, unde să-ți fie bine, lovește dur: ”contează doar binele tău și al familiei tale; dorul de patrie e doar o barieră psihologică”.
O fată citește al doilea aforism în cheia faptului că întotdeauna se simte bine în patria sa. Altă opinie se anunță prin ridicare de mână: ”patria este una singură, e locul în care te-ai născut și pe care îl porți totdeauna în suflet.”
Prima afirmație, cea a lui Cicero, iese din discuție. Se pare că tinerii nu mai cred în patriotism. Dar o fată cu bucle, fan înfocat al filmului ”Wonder Woman„ spune că ea și-ar da viața pentru patrie, dacă ar ajuta cu ceva. Profesorul își arată pe chip groaza morții, iar fata curajoasă îl apostrofează: ”atunci de ce ne-ați mai scris cuvintele acestea pe tablă?„
Alt copil își ascunde chipul în telefon, încercând să găsească acolo și alte păreri mai competente. Pare în dificultate acum și fără niciun răspuns.
Se alătură vorbitorilor și o adolescentă care mărturisește că e crescută în valorile naționale, că identifică țara cu familia și casa ei și amintește de o experiență pe care a avut-o la un festival de film, unde l-a întâlnit pe actorul Sebastian Stan, născut și crescut în România până la vârsta de opt ani. Acesta fusese întrebat dacă în scurta vizită pe care a făcut-o în țară și-a vizitat și orașul natal, Constanța. El a răspuns negativ și i-au apărut lacrimi în ochi, încercând să iasă cumva din această emoțională situație. Eleva leagă acea întâlnire cu vedeta de film, de ideea națională, spunând că și atunci a înțeles ce înseamnă patria. Profesorul încearcă să o încurce și o combate, aducând în discuție dorința de publicitate a actorului sau ipocrizia acestuia, dar tânăra e vehementă și își argumentează convingerea cu pasiune: ”Acela e dor de țară și e greu să îți pierzi rădăcinile.”
Un tânăr chipeș și sigur pe el traduce în cheie personală îndemnul președintelui Kennedy: “Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, întreabă ce poţi face tu pentru ea” și vorbește despre dorința de a studia în străinătate și de a se întoarce în patrie pentru a aduce o contribuție personală la clădirea unei societăți mai bune.
Și așa se derulează o oră de curs, dintr-o școală din România. Nu sunt violențe, nici monologuri ex cathedra sau apatii dăunătoare, ci opinii lipsite de festivisme, de grandilocvențe oratorice, de fotografi care să imortalizeze momentul, de clișee deranjante. Discuțiile au fost în continuare aprinse, pătimașe, cu argumente emoționale sau raționale, cu grimase expresive, cu zâmbete condescendente, cu barbarisme sau cuvinte neaoșe, dar spuse cu sinceritate pentru că tinerii vor atenție, emoții autentice și soluții concrete la marile probleme ale vârstei lor.
Concluziile acestui brainstorming pe tema relaționării tinerilor cu propria patrie le trage fiecare. Nu e acum locul analizelor apocaliptice, nici al împăunărilor naționale. E doar momentul reflecțiilor cât se poate de realiste, care să ia în calcul, în primul rând, opiniile acestor tineri.

Loredana Stan

decembrie 2018