din CUM VĂ PLACE

“Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori.
Răsar şi pier cu rândul, fiecare :
Mai multe roluri joacă omu-n viaţă,
Iar actele sunt cele şapte vârste.
Întâi e prunc : în braţele dădacei
Scânceşte, ţipă şi nu-şi află locul.
Şcolar apoi, cu un ghiozdan în mână
Şi faţa fragedă ca zorii zilei,
Târându-se spre şcoală-ncet ca melcul.
Pe urmă-ndrăgostit, suflând încins
Ca un cuptor, cântă cu glasul stins
Sprâncenele-mbinate ale iubitei.
Soldat pe urmă, suduind amarnic,
Bărbos şi mustăcios ca leopardul,
Gata să se-ncaiere oricând,
Dând buzna, până-n gurile de tun,
Să-nhaţe băşicuţa de săpun
A gloriei. Judecător, apoi,
Cu pântec rotofei, mai mare dragul,
Plin de claponi şi barba rotunjită
Cu vorba înţeleaptă şi ochii încruntaţi –
Aşa îşi joacă rolul.
Ciorapi de lână poartă-n vârsta-a şasea,
Papuci şi ochelari pe nas,
Nădragi în care descărnatele-i picioare
Plutesc ca-n nori ; bărbătescu-i glas
Piţigăiat e iar, ca de copil.
În scena cea din urmă care-ncheie
Peripeţiile acestui basm,
E prunc din nou, nimic nu ţine minte,
Dinţi n-are, n-are ochi, nici gust – nimic.”

traducere de Virgil Teodorescu