PAUL CERNAT:

”Azi, în anticariatul „unu” de pe Strada Academiei, vizavi de Springtime-ul de la Universitate, un grup de elevi de liceu pasionați de lectură – ce zic? adicți, bulimici; da, mai există așa ceva, ceea ce mă face mai optimist; sigur, discernămîntul le era încă incipient, dar așa eram și eu la vîrsta lor, în perioada acumulării primitive de capital cititoricesc. „Băi, ador locul ăsta, mersi că m-ai adus aici!” – zice unul din ei, fericit ca un cetățean din RSR-ul anilor `80 teleportat într-un supermarket Franprix. Intrați în vibrație, puștii voiau parcă să cumpere tot anticariatul; amestecau Bulgakov cu Asimov, căutau la greu Dostoievski și Joyce, Stendhal „dar Roșu și negru ai citit?”, își aminteau certuri despre diferite cărți cu colegele lor, își comparau lecturile din Voltaire, făceau recensămîntul dialogurilor lui Platon, Noica și Cioran își făceau și ei, firesc, apariția la capitolul lecturi de filosofie, Dan Brown, deși „comercial”, era totuși un tip care „pune totuși niște probleme, să știi”… La un moment dat cineva întreabă: „- Ai auzit că și Sadoveanu era mason?; – Da, băi, toți erau, și Mozart. – Bine, dar atunci de ce a murit sărac?”
După care discuția o ia, palpitant, pe panta literaturii române. Devin și mai atent, făcîndu-mă că răsfoiesc ceva la raft, ca un spion în misiune. Dialogul devine mult prea mișto ca să nu-l reproduc. Un adolescent (îl voi numi X1) îi spune altuia că „Mara” lui Slavici e „groaznică, băi, groaznică; nu poți să citești așa ceva în clasa a șasea. Eu nici acum nu pot s-o citesc ușor, dar, în fine, e altceva.” Celălalt (X2) îi răspunde:
– Mai bine nu citești, dacă nu-ți place. Băi, dar cea mai plictisitoare carte posibilă e „Adela”. De Garabet Ibrăileanu. Ai citit-o?
X1: – Nu.
X2: – E cu un moș îndrăgostit de una tînără, care trage și trage și trage de ea tot volumul… Și nu se-ntîmplă nimica pînă la sfîrșit!”
X1 – Aha. Dar „Lolita” de Nabukov (sic!) ai citit?
X2: – Nu. Am văzut doar filmul, cu Jeremy Irons.
X1: – Și acolo e unul bătrîn îndrăgostit de o tipă de 12 ani. Dar mi se pare că nu se-ntîmplă nimic nelalocul lui pîn-la urmă.
X2: – În film se întîmplă.”