Această carte apărută la editura ”Art” (colecția musai), în anul 2017, a cucerit inimile și mințile multor cititori. Este un roman ușor de citit care abordează o problematică gravă. Este o carte a iubirii. Este un roman despre solidaritate, prietenie, moarte, valori umane, în general. Interesantă este privirea critică a personajului principal asupra societății. Niciun aspect al societății contemporane nu pare neglijat: tehnologizarea excesivă care vulnerabilizează individul, făcându-l incapabil de operații manuale simple, birocratizarea (prezența oamenilor în cămăși albe care intervin brutal în existența cotidiană, astfel încât boala și moartea ajung să fie gestionate de prezențe impersonale), superficialitatea, lipsa de comunicare.

Umorul și  ironia inteligentă sunt punctele tari ale acestui roman. De asemenea, spiritul de observație, limbajul accesibil și mesajul vibrant fac din această carte a unui om obosit de viață un manifest împotriva indiferenței și răului.

Comparațiile sunt reginele figurilor de stil: ”Inima îi bate de parcă pieptul e ușa ultimei toalete publice din lume; ”Așa de dor, de zici că-mi bate inima afară din corp.”; ” Dispare după colț, precum umbrele când soarele se ridică pe cer. Precum personajele negative la sfârșitul poveștilor.”; ” A iubi pe cineva e ca și cum te-ai muta într-o casă nouă.”

Ove, bărbatul de 59 de ani, crede că poate ”citi” sentimentele unui bărbat după mașina pe care o conduce, el fiind fidel toată viața unei singure mărci. Le spune ”verzituri” florilor roz pe care i le duce frecvent soției sale la cimitir. Are mania interdicției traficului în zona rezidențială, nesuportând haosul în cartierul în care locuiește. Are vocație de erou, fără să știe că se numește astfel.

Emoționantă este povestea de dragoste a lui Ove și a Sonjei:

” Încă i se pare dureros de greu să fie cel care trebuie să conducă dialogul. Ea se ocupa de asta, de obicei. El obișnuia mai mult să răspundă. E o situație nouă, și pentru el, și pentru ea. În cele din urmă, Ove îngenunchează, scoate din pământ floarea pe care i-o adusese săptămâna trecută și o așază într-o pungă. Afânează cu grijă pământul înainte să planteze noile flori. Țărâna e înghețată bocnă.

– Iar s-a scumpit lumina, o informează el și se ridică. Rămâne țintuit locului, cu mâinile în buzunare, uitându-se la ea. În cele din urmă, pune încetișor mâna pe piatra de căpătâi și o mângâie tandru dintr-o parte în cealaltă, de parcă i-ar fi  dezmierdat obrazul.

– Mi-e dor de tine, soptește el.

Se fac șase luni de când a murit. Iar Ove încă mai controlează caloriferele de două ori pe zi, să vadă dacă nu cumva a dat ea căldura mai tare pe furiș.”

LOREDANA STAN