Noua unitate de măsură a oboselii de ora 9 și un pic e extrasomnul. Atunci se adună toate cuvintele pământului în afara ființei tale și fug de tine, și tu alergi după ele, și ele sunt oripilate de tine și verbele copulative stau alături de toate numele predicative, fac o horă în ciuda ta și tu, biată ființă supusă greșelii, încercând să convingi predicatele să se întoarcă doar cu fața la tine, cedezi și lași capul pe bancă, pentru o secundă. Nu te gândești că s-au aliniat  planetele să nu poți fi stăpân pe fiziologia personală. Ochii se închid. Totul se învârte în jurul tău. E doar un somn ca un leșin. Și te gândești că muzica asta de fond cu virgule și gramatici orgolioase îți face bine, în mediul ăsta. Acasă, extrasomnul ar fi fost o copilărie, aici ai și public. În fața ta, o pavăză, devenită zâna somnului, în stânga, o Albă-ca- Zăpada, fugită din poveste să rezolve problema returnării unor sneakerși prea banali pentru o ființă de vis. Tu, cel căzut pradă extrasomnului, te convingi că scuturile tale împotriva urâțeniei realității sunt reale, deși par așa departe de tine. În extrasomnul tău, se făcea că ești un fel de erou care, înarmat cu lance și coif, luptai împotriva semnelor de punctuație puse aiurea și ieșeai învingător. Primeai cupa din care beai dulceața succesului.  Ceva îți clatină visul. Peretele de lambriuri din dreapta e prea rece, din față, cineva te hurducăie, Albă-ca- Zăpada a albit de tot de când te strigă să ieși la suprafață. Apele extrasomnului te-au răvășit. Fața, altădată netedă, e acum brăzdată de urme ale luptei din somn. Gata. Te-ai întors la viață. Auzi iar aceeași flașnetă. Fetelor, dans, vă rog!