Privește în carnetul de note

ca în ceașca de cafea băută dimineața, pe stomacul gol.

-Ce frumos era acum două ore, se gândește,

când planetele păreau bine aliniate,

Gândurile nu-mi spărgeau tetiera mașinii,

Caietele nu fugeau din mâinile mele,

Iar onduleurile colegei de soartă școlară

Spărgeau cerul.

Acum sunt naufragiată la marginea orei de limba română,

Sunetele ajung la mine ca din miezul unui melc marin,

Desenele universului meu nu conțin decât păsări și flori.

Cum să explici omului mare că, la început de noiembrie,

Toate tristețile  fetelor sunt recviem pentru frunze?

Loredana Stan, 1 noiembrie 2019