Într-o zi în care secundele curgeau pâclos,
Iar cerul stătea spânzurat precum sabia lui Damocles,
Doar- doar să cadă peste capetele noastre atât de brunete,
M-am întâlnit cu singurătatea lui.
Era întinsă pe o bancă de școlar curios,
Tânjea după ceva atenție și urla prin genunchiul stâng,
Ivit grațios prin pantalonii patinați de pretenții tiroidiene.
Am salutat-o maiestuos
Și i-am verificat pulsul reptilian.
M-a privit din spatele unei vieți obosite
Și a zburat insidios din câmpul nostru mult prea vizual.
În urma sa rămăseseră doar conturul solitudinii sale,
niște întrebări despre centrul de greutate și discursul tinerei Greta.
Și cât voiam să ne plimbăm braț la braț,
Singurătăți neputincioase și ignorate de toți tăinuiții lumii!

LOREDANA STAN, 13 noiembrie ( care putea fi ușor confundat cu septembrie)