Casa răsună de versuri eminesciene. La Radio România Cultural a început sărbătorirea lui Eminescu. Vocea actorului Emil Boroghină- gravă, solemnă- devine fundal sonor pentru rememorarea unor întâmplări mirobolante petrecute recent. Zilele trecute „o zgâtie de fată” scria la un eseu interesant despre Eminescu. Începuse inedit, cu reflecțiile sale despre adnotarea „bătrânului domn Eminovici” (zicea ea; când ai 16 ani, 38 par matusalemici; are dreptate) pe o psaltire veche referitoare la nașterea celui de-al șaptelea fiu. Curioasa fată se mira frumos cum în acele rânduri nu au încăput și ecourile unor efuziuni înălțătoare că doar la naștere se cuvine să fii sentimental și să înflorești paginile cu niște epitete, metafore etc. În acele două rânduri nu erau decât adverbe seci, un an, o lună etc. : „Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la 4 ceasuri și cincisprezece minute evropienesti, s-a născut fiul nostru Mihai.” Păcat că fata noastră nu a sfârșit eseul. Poate că el nu e sortit să rămână închis în memoria unui calculator banal și că atunci când „dulcea copilă” va mai crește va avea puterea să-și continue mirările inedite.
O altă întâmplare e de azi, când un mesaj întreba nu despre chiuluri, analfabetisme funcționale și alte urâțenii ale elevilor români, ci despre ce înseamnă „nervus rerum gerendarum”. Fata cu nume de dar citise „Scrisoarea II” și încerca să traducă expresia latinească. Întrebarea ei era o bucurie a sufletului și a minții. (NERVUS RERUM (GERENDARUM)- NERVUL LUCRURILOR (CARE TREBUIE FĂCUTE); desemnare metaforică a banilor ).
Tot astăzi, pictorul genial Murivale a vernisat la Muzeul Literaturii Române, o expoziție cu portretele a aproape 1000 de scriitori români, printre care și cele patru „icoane” cu Eminescu. El îi spune, preluând comentariul altcuiva, că această expoziție este „Sixtina Scriitorilor”. Este mândru de tot efortul său și ne vorbește în live-uri pe Facebook despre realizările sale și, mai ales, despre nemulțumiri. Între timp, în video, un italian zice că a numărat portretele înșirate pe pereți și că sunt 900. Vadim, Dinescu, CTP, Cristian Popescu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Dora Stănescu, Nina Cassian, Emil Brumaru și alții sunt toți alături, aici.
Mâine are loc festivitatea de premiere a unui Concurs de creație literară, pentru elevi, organizat de un Colegiu dintr-un oraș de provincie. Nici nu mai contează numele. De 11 ani te întâlnești cu lucrările acestor copii pasionați de scris, de citit, de frumos. Nu e un concurs pentru elite, sunt copii din tot felul de licee, de la noi și din Republica Moldova. Sunt copii care vor să-și facă simțită prezența în lume, astfel.
Asta se întâmplă în timp ce la televizor politica acaparează. Mâine e 15 ianuarie.

SCHIȚĂ DE PORTRET – MURIVALE, 2014

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.