Lacrimile mele privesc lacrimile din ochii tăi.

Ne scăldăm suferințele amândoi în apele sufletului celuilalt.

Bâjbâim prin culoare strâmte și negre,

Aripile noastre ca niște baloane de spumă se topesc înainte de vreme.

Dacă am putea am plânge să se audă până la capătul unei lumi,

Dar noi ne agățăm ochelari și urlăm interior,  atât de tare, despre o mireasă nenuntită

și o rochie intrată în măruntaiele pământului.

Ierni primăvăratice nu ne mai salvează,

Dragobeți și Valentini răpuși de toate gripele ființei

Au rămas ca în visul moromețian- întorși,

mergând spre o șosea către nicăieri.

Lacrimile mele se îmbrățișează cu lacrimile tale.

Două singurătăți călătorind una spre cealaltă,

O mie de gânduri și alte mii de sentimente puse la uscat ca niște rufe preistorice, din podul bunicii.

LOREDANA STAN