Am obosit să mai filosofez, să mai conving pe cineva de ceva, să mai înțeleg de ce toată lumea e pe stradă, când ar trebui să fie în casă, la păstrare. Am obosit să mă obiectivez, dar și să mă autoanalizez, introspectez, filtrez și dezinfectez. Nu mai suport să aud cuvântul ”plictiseală” și  lozinca ”totul va fi bine”. Nu mă plictisesc deloc, sunt cel mai bun prieten al meu și viața mi-a arătat că după rău vine bine, și răul poate să însemne și moarte. Mă obosește și discursul celor care spun că nu vor să stârnească panica, dar asta fac, inevitabil, doar că te pregătesc pentru ce urmează. Nu mă bucur acum de lucrurile simple și mici, mă bucur de tot, așa cum pot și cum vreau, fără să fac prozeliți. Nu ridic în slăvi educația online, pentru că e greu să-l înveți pe cel care nu vrea să te vadă și pe cel care cântă la chitară în dorul lelii… Nesimțitul s-a făcut și mai nesimțit, virtuosul se adaptează. Mașinile de spălat cântă neîncetat, femeile ar fi bine să vadă filmele lui Almodovar, copiii țopăie întruna.