Când cărțile ne ajută să vedem lumina

Gândurile unui copil minunat scrise în perioada acesta tulbure:

“Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”

Scriu aceste rânduri, aflate la granița dintre formal și informal, pentru a vă mulțumi. Mi-ați dat un mic avânt spre a observa ficțiunea din fortăreața realității în care până acum doar mă ascundeam. Un fugitiv într-un fort maiestuos, orbit de recele pereților de piatră, uitam să mă depărtez, să fug, să mă urc pe cel mai înalt munte, să văd frumusețea imaginii de ansamblu.
Acum îmi las umbra să scrie, umbra elevului mediocru ce, incontestabil, sunt câteodată. Îmi las umbra să vă arate că printr-o simplă carte mi-ați oferit o lume pe lângă care aș fi putut trece cu apatia unui „capsec”. De ce umbra? De ce nu eu? Umbra este conturul eului meu diluat de apa aparențelor ce domină lumea. Pentru că umbrele, în percepția mea, sunt părțile din noi pe care nu le lăsăm să fie văzute. Fragile, fug de lumină, se ascund după o înfățișare opacă. Ele sunt ceea ce ascundem, ceea ce ne temem să arătăm… pot dispărea oricând. Contrar umbrelor din carte, umbra mea este alcătuită din imaginație: vis și povești, din iubire și curaj, din dans și sensibilitate-la fel ca în Tărâmul-Aproape-Treaz. Stă umilă la picioarele mele și se ridică numai atunci când am nevoie să vorbesc cu adevărat.
Această încercare a unei scrisori de mulțumire este dovada, în font și pixeli, a recunoștinței mele. „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” zăcea în biblioteca mea într-un moment în care aveam nevoie de lumină (prea multa realitate pentru un copil de aproape 17 ani). A fost colacul de salvare al unei minți naufragiate în niște timpuri complicate. M-a purtat cu grijă până pe țărmurile optimismului, o demonstrație că finalurile fericite nu sunt numai în basme. E o punte între mine și bunica mea (pe care o tot bat la cap să o citească), o punte între două  generații ce nu mai par atât de antitetice. O carte plină de lecții predate inocent de un narator concentrat pe frumusețea și complexitatea oferite de detalii, o carte sentimentală în care am putut să mai regăsesc bucăți din mine.

Acest articol a fost publicat în ale vieții, CHESTII, CĂRȚI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.