despre viață și moarte:

”- Ca un ciorchine de strugure din care tot mănânci e lumea, Hulda scumpă! Să știi că eu mă simt bătrână! Dar m-am gândit mult în anii când timpul se târa încet de tot și soarele părea că nu se  mișcă pe cer ce înseamnă să îmbătrânești. E foarte simplu. Când te naști, ai toate lucrurile din lume de făcut pentru prima oară, absolut toate, pe cele însemnate și pe cele fără importanță. Pe măsură ce le faci și pe unele, și pe altele și îți rămân tot mai puține noi-nouțe, se cheamă că îmbătrânești. Ca și cum ciorchinele de strugure cu mii și mii de boabe diferite se tot împuținează, până când nu-ți mai rămâne nimic de înghițit prima oară. Primul căscat, primul zâmbet cu buzițele încă nedeprinse, ușor coborâte într-o parte- o, îmi amintesc când mi-ai surâs prima dată, fetițo, mi-ai mângâiat fața cu lumină. Acum zâmbești întocmai ca bunica și ca tata…Primul pas, numai primul înseamnă totul. În el sunt cuprinși toți pașii viitori. Apoi, pe măsură ce viața continuă: cum o fi , te întrebi pe la doisprezece-treisprezece ani, și tu chiar la vârsta asta ai ajuns acum, când o să porți strai de mătase și o să pui perle în jurul gâtului, la nunta ta. Și când o picătură mică de sânge îți arată trecerea, și-apoi nici asta nu mai e de făcut niciodată pentru prima dată, deși abia apoi e bine, nu de prima dată, ți-o spun, pentru că în curând te măriți și trebuie să știi. Apoi cum e prima călătorie, prima dată când vezi marea, dacă ajungi s-o vezi, eu n-am văzut nicio mare, în viața mea, deși uneori am visat-o. Nimeni n-o  pornește pe mare de bunăvoie, la noi, dar eu m-am întrebat mereu cum cum o fi să plutești pe o corabie. Tare mi-aș fi dorit să aflu! Și-apoi naști cel dintâi copil. Când am știut prima dată că port copil în mine, a fost ca și cum totul căpăta înțeles, eram deja în altă viață. După ce ajungi la zece copii și o droaie de nepoți, între care tu cea dintâi, nevăstuica mea scumpă, nici nu mai bagi de seamă asta.

Și toate lucrurile de făcut prima dată sunt învăluite în mare neliniște, și curiozitate, și așteptare, și nerăbdare. Asta înseamnă tinerețe. La început nu se vede gaura în ciorchine, dar de la jumătatea vieții încolo se arată codița fără boabe și deja uscată. Bărbații, mai cu seamă, suferă când văd lipsa, îi înnebunește golul. Mai repede decât crezi, doar boala îți oferă asemenea stări noi, boala și gura lumii, dacă-ți place s-o asculți, ba chiar dacă nu-ți place, dar și boala, și gura lumii îmbătrânesc. Iar apoi, în sfârșit, mai rămâne un singur lucru de făcut prima dată. Ești bătrân într-adevăr, Hulda, când nu ți-a mai rămas decât o singură noutate: să mori. Prima dată în viață când mori! Ce nou e și lucrul ăsta, până la urmă!”