David Foenkinos este un scriitor francez, cu mare notorietate, care îl apreciază pe confratele său, Michel Houellebecq, dar nu și cea mai recentă carte a acestuia („Serotonină”). Nu îl interesează locul pe care îl ocupă în contextul literar francez, contemporan, dar îi place libertatea pe care i-o oferă statutul de autor de bestselleruri și e pasionat să realizeze filme, alături de fratele său, David Foenkinos scriind scenariile acestor opere cinematografice. Este autorul „Gallimard” cel mai vândut, debutând la această prestigioasă editură. 

Potentiel érotique de ma femme (Gallimard, 2004)/Potenţialul erotic al soţiei mele (Humanitas, 2005) este cartea care l-a făcut cunoscut pe Foenkinos, mai ales, datorită titlului romanului.

Cartea ar putea părea un roman licențios, vulgar, dar prejudecata aceasta va fi eliminată de la primele rânduri citite: „Hector avea o figură de erou. Îl simțeai gata să treacă la fapte, să înfrunte toate primejdiile omenirii noastre umflate, să înfierbânte gloatele de femei, să organizeze vacanțe în familie, să discute în ascensor cu vecinii și, dacă era în formă, să înțeleagă un film de David Lynch. Un soi de erou al timpului nostru, cu pulpele bombate.”

Scriitorul, folosind ca instanță de comunicare un narator auctorial a cărui voce se confundă uneori voit cu cea a personajului, astfel, stârnind empatia cititorului, descrie parcursul existențial al omologului parodic al eroului troian, din momentul deciziei acestuia de a se sinucide, până la cel al împlinirii în plan uman, dobândind statutul de tată de tripleți: „Cei trei copii fură așezați alături; păreau identici ca trei piese ale unei colecții. Hector era cât se poate de mirat că era părintele acestor trei ființe omenești. Își sărută soția, și în acest sărut el puse tot curajul de care aveau nevoie. Tații sunt aventurierii timpurilor moderne, se gândi din nou la expresia asta. Cu trei copii dintr-un foc, merita măcar numele de erou.”

Incipitul și finalul romanului conferă volumului o compoziție simetrică, justificând condiția de erou contemporan a lui Hector.

Cele 175 de pagini sunt structurate în patru părți, cu titluri care anticipează etapele existențiale ale personajului principal: „Un soi de viață”, „Un soi de viață conjugală”, „Un soi de decădere”, „Un soi de senzualitate”.

Cu un stil și cu personaje care îmi amintesc de romanele „Conjurația imbecililor” și „M-am hotărât să devin prost”, cartea povestește cum Hector se ascunde șase luni în spital, după sinuciderea eșuată, spunând că a fost plecat în America. Apoi el își rememorează, cu ajutorul unor paranteze naratoriale, episoadele unei alte boli, „colecționita”. Cel pe care nu-l pasionau femeile „decât în semiîntunericul odăii sale, câteva ore pe zi” decide să se vindece de mania de a colecționa obiecte și destinul face să o întâlnească la bibliotecă pe Brigitte, viitoarea soție a lui Hector, cea care își descoperă și căreia i se descoperă „potențialul erotic care moțăia irosindu-se în ea.”

Scena primei întâlniri senzuale dintre eroii cărți este descrisă original, cu elemente lirice, dar și cu detalii care amintesc de literatura absurdului: „Hector auzise zgomotul hainelor feminine picate pe podea, zgomotul acela neînsemnat care dă un rost urechilor de bărbat. Brigitte era goală sub cearșaf; Hector ridică cearșaful. În fața frumuseții acestei clipe, se prăbuși rămânând totuși drept; coloana vertebrală îi luneca înspre picioare. În fața emoției, Hector era o carne fără temelie. El își depuse trupul pe trupul ei, și-și puse buzele pe buzele ei. Totul era atunci doar o chestiune de tăcere. O tăcere de început care face dragoste cu o biserică.”

Hector își găsește fericirea, revelându-i-se potențialul erotic al soției sale, subit, în clipa în care o privește pe aceasta cum spală geamurile. Bărbatul nu mai colecționa insigne, țepușe de aperitive, vechituri, ci momentele când Brigitte spăla geamurile: „Îi plăcea spălatul de geamuri al nevestei sale așa cum altora le place să se ducă la curve plimbând cățelul.”

O altă parte a romanului tratează istoria crizei matrimoniale a cuplului Hector-Brigitte. Minciunile, „un fel de Lazăr mereu gata să se ridice în miracolul unei noi lumini…” se insinuează în viețile celor doi, Hector, conștientizând apoi că: „Pentru a se vindeca, ar trebui poate să încerce să se colecționeze pe sine însuși!”

Revirimentul mariajului se produce prin „exerciții de stil erotic” la care aderă voluntar, spontan, cei doi soți.

Cartea descrie nu doar „potențialul erotic” al soției lui Hector, dar e pretabilă unor analize psihanalitice, freudiene, dincolo de primul strat al lecturii.

Lectura acestui roman nu este deloc greoaie, este incitantă, interesantă, inedită, lipsită de orice fel de obscenitate, cu trimiteri culturale, referințe la societatea contemporană.

prof. Loredana Stan