”Dronningen”/”Queen of Hearts” (2019)

Este o operă cinematografică scandinavă, filmul de debut al regizoarei May el-Toukhy, care prezintă o relație nefirească, ilegală și imorală. Anne, eroina filmului, este o avocată de succes care apără mai ales drepturile copiilor. Plină de empatie față de copiii abuzați, ea va ajunge să distrugă destinul altui tânăr vulnerabil. Magistral este modul cum este surprinsă decăderea morală a personajul. Femeia, care la începutul filmului pare frumoasă, rafinată, senzuală, devine o bătrână monstruoasă, rece, nemiloasă. Trine Dyrholm, actrița care o interpretează pe Anne, are o prestație excelentă, fiind cunoscută din filmele regizate de Susanne Bier.

Problematica relațiilor între o femeie matură și un tânăr neinițiat a mai fost tratată în filme precum: ”The Graduate” (Absolventul)-1967, ”Goodbye Again” (”Vă place Brahms?”)-1961, dar într-o viziune mult mai edulcorată față de ”Dronningen”.

Acest articol a fost publicat în FILME. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.