”Camionul o face să se gândească la Ingrid. Își aduce aminte că a apucat să vadă camionul pe fereastră, de pe bancheta din spate a mașinii, în acea zi din copilărie, ultima zi când a mai fost copil. Tot un camion verde. În toți anii ăștia s-a întrebat dacă ar fi avut timp să țipe. Dacă ar fi contat. Mama îi spusese lui Ingrid să-și pună centura de siguranță, fiindcă nu și-o punea niciodată. Ingrid n-a ascultat-o nici atunci. S-au certat. Din cauza asta mama n-a văzut camionul. Britt-Marie l-a văzut, pentru că ea își pusese deja centura, ca să vadă mama că o ascultă. Dar mama nu băga de seamă niciodată, pentru că Britt-Marie făcea totul fără să fie nevoie să-i spună de zece ori.

Camionul a venit din dreapta. Era verde, ăsta e unul dintre puținele lucruri pe care Britt-Marie și le mai aduce aminte. Cioburi de sticlă și sânge peste tot pe bancheta din spate. Ultimul lucru pe care Britt-Marie și-l amintește e că, înainte să-și piardă cunoștința, voia să curețe cioburile și sângele. Și, după ce s-a trezit la spital, asta a făcut. Curățenie. A făcut frumos. Când au înmormântat-o pe Ingrid și apartamentul părinților era plin de străini în haine de doliu, care beau cafea, Britt-Marie a pus farfurioare sub toate ceștile și a șters toate geamurile. Când taică-su a început să vină tot mai târziu de la birou seara, iar maică-sa n-a mai vrut să vorbească, Britt-Marie și-a văzut de curățenie. A dereticat, a dereticat, a dereticat întruna. A făcut frumos.

A sperat ca, mai devreme sau mai târziu, mama să se ridice din pat și să spună ”Ce frumos ai făcut!”, dar nu s-a întâmplat niciodată. N-au vorbit niciodată despre accident și, pentru că n-au putut face asta, n-au putut vorbi despre nimic altceva. Cineva a scos-o pe Britt-Marie atunci din mașină, nu știe cine, dar știe că maică-sa n-a iertat-o niciodată pe persoana care i-a salvat fiica greșită. Poate că nici Britt-Marie n-a iertat-o niciodată, pentru că a salvat viața cuiva care, pe urmă, și-a petrecut tot timpul temându-se să nu moară și să nu zacă undeva până începe să miroasă. Într-o zi a văzut o reclamă la un produs de curățat geamuri în ziarul tatălui ei. Și așa și-a petrecut viața.”