Scriitorul suedez FREDRIK BACKMAN, blogger, editorialist, continuă seria cărților sale de succes (traduse în peste patruzeci de țări), serie deschisă cu ”Un bărbat pe nume Ove”.

Personaj secundar în ”Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”, Britt-Marie devine protagonista unei povești emoționante, așa cum și-a obișnuit Backman cititorii. Caracterizată în romanul anterior de bunica Elsei drept ”o țață cu normă întreagă”, o babă cu ”bășică pe suflet”, arătând ”mereu de parcă tocmai a înghițit din greșeală o bomboană acră”, Britt-Marie își recapătă umanitatea, după ce trece prin purgatoriul despărțirii de ”antreprenorul” soț, pe nume, Kent care făcea afaceri cu Germania și prin drama părăsirii cuibului matrimonial.

Femeia de șaizeci și trei de ani este omologul feminin al lui Ove. Britt-Marie are obsesie pentru curățenie, are mania de a șterge geamurile și de a aranja tacâmurile, face din bicarbonat un zeu care îi rezolvă toate problemele. Pentru ea, ceștile trebuie întotdeauna să aibă farfurioare, iar podelele să fie mereu curățate. Gestul definitoriu care o caracterizează este acela de a ”mătura” cu mâinile ”firimituri invizibile de pe fustă”, trădând natura sa solitară și incapacitatea de a lega raporturi sociale. Dedicându-și toată viața creșterii fiilor lui Kent și raportându-se în permanență la soțul său, Britte-Marie recâștigă, în cartea care-i conține numele în titlu, dreptul la independență, la fericirea de a se gândi la sine.

Considerând că are o pregătire temeinică pentru că dezlegase foarte multe careuri de cuvinte încrucișate, lucrând zi de zi ca ajutor al soțului Kent la firmă, având sarcina de a se ocupa de copii și de a avea un cămin prezentabil, înțelegând diferența dintre ”locuință ” și ”cămin”, Britte-Marie are la începutul romanului o nouă obsesie: aceea de a avea o slujbă. Motivația dorinței de a fi angajată se conturează din dialogul cu angajata de la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă:

-Am citit în ziar despre o femeie care a zăcut moartă în casă săptămâni în șir, pricepi dumneata? Au zis că a murit ”din cauze naturale”. Și cina era încă pe masă. Asta nu-i deloc natural. Nimeni nu și-a dat seama că a murit până n-au simțit vecinii mirosul. […]

-N-avea nici copii, nici soț, nici slujbă. Nimeni nu știa că locuia acolo. Dacă ai o slujbă, lumea bagă de seamă când lipsești.”

Datorită stăruinței sale, Britt-Marie ajunge să aibă o slujbă în Borg, despre care naratorul spune că tot ce se poate zice de bine despre orășel, este că ”e o localitate la șosea.” Deși slujba de administrator al bazei de agrement din Borg este și prost plătită și pentru o perioadă de doar trei săptămâni, Britt-Marie alege să se mute în această localitate a cărei existență este marcată de venirea femeii. Britt-Marie își schimbă viața, dar schimbă și existența locuitorilor micii comunități.

Ajungând într-o localitate în care criza financiară a lovit în bunăstarea oamenilor și în speranța la un viitor bun, eroina cărții este nevoită să-și armonizeze stilul de viață obsesiv-compulsiv cu noile cerințe:

”- În Borg, toți șofer de camion, știi? Era… cum se zice? Firmă de transport! Pe urmă, criză, rahat, da? Acum în Borg mai mulți locuitori decât camioane și mai multe camioane decât slujbe.”

Cartea despre Britt-Marie ajunge să fie și un roman despre fotbal, pentru că în micuța comunitate există copii pasionați de acest sport, care au ambiția de a arăta că și în Borg se poate găsi o echipă care să se angreneze într-o competiție puternică. Astfel, protagonista cărții se vede nevoită să gestioneze această criză privitoare la cupa de fotbal ( la care copiii vor să participe),să fie o antrenoare, deși nu știe ce să facă. Continuă să facă liste, să facă prezența copiilor la antrenamente, să îi pună pe copii să se joace și, mai ales, să încerce să îi păstreze curați și disciplinați.

Cartea este presărată cu panseuri originale despre fotbal: ”Fotbalul este un joc ciudat, fiindcă nu te roagă să-l iubești. Ți-o cere!”;”Fotbalul obligă viața să meargă mai departe. Există mereu un alt meci de jucat. Un alt sezon. Un alt vis că totul poate fi mai bine. E un joc fabulos.”

”Britte-Marie a fost aici” este și o operă literară despre oameni și tragediile lor, despre iubire, părinți și copii, despre stima de sine și călătorii către interioritate. Revine și în acest roman tema confruntării dintre generații, dintre mentalități și principii de viață diferite. Întâlnirea eroinei cu locuitorii din Borg este ocazia personajului feminin de a se schimba, de a-și face alte priorități, de a vedea iubirea din alte perspective. Ajunsă la vârsta la care în alte culturi începe pregătirea pentru moarte, Britte-Marie încearcă să înțeleagă rostul experiențelor dramatice prin care a trecut:

”Imaginea din oglindă îi e străină, îi aparține cuiva cu chipul brăzdat de ierni. Iernile au fost întotdeauna cel mai rău lucru, atât pentru plantele de pe balcon, cât și pentru Britte-Marie. Iarna e tăcerea cu care Britte-Marie se luptă să trăiască- în tăcere nu-ți dai seama dacă știe cineva că ești acolo. Iarna este anotimpul tăcerii, pentru că frigul izolează oamenii. Reduce lumea la tăcere.

Tăcerea a paralizat-o pe Britte-Marie când a murit Ingrid. Tata venea acasă tot mai târziu de la slujbă. Nu după mult timp, ajungea după ce Britte-Marie adormise deja. Într-o dimineață s-a trezit când tata de-abia se întorsese acasă. În cele din urmă, într-o dimineață, nu s-a mai întors.

Mama a vorbit tot mai puțin despre asta. A început să zacă în pat tot mai mult. Britte-Marie rătăcea prin apartament, cum fac copiii în lumi tăcute. Odată, a răsturnat o vază doar ca să țipe mama la ea din dormitor. Mama n-a țipat. Britte-Marie a curățat cioburile.”

Romanul câștigă interesul cititorilor și prin reflecțiile filosofice simple, lipsite de mari străbateri intelectuale. Definițiile vieții din acest roman îmi amintesc de filosofările personajului principal din filmul ”Forrest Gump” (“viața e ca o cutie de bomboane de ciocolată, nu știi niciodată ce vei primi”):

”Căci viața e mai mult decât pantofii cu care mergi. Mai mult decât persoana cu care ești. E simbioza. Părțile din tine care se oglindesc în celălalt. Amintirile, pereții, dulapurile și sertarele cu tacâmuri în care știi cum e aranjat totul. Strădania de o viață spre organizarea perfectă a unei existențe modelate după două personalități. O viață împreună cu toate cele obișnuite- ciment și bicarbonat, dulăpioare în baie și aparate de ras în al treilea sertar. Are nevoie de ea pentru asta. Când nu e acolo, totul e anapoda. Ea e valoroasă, neprețuită, de neînlocuit acolo, acasă.”

Iată și puțină psihologie pe care Britt-Marie o învață din careurile de cuvinte încrucișate și din ziare:

”piramida nevoilor. […] E vorba despre ierarhia nevoilor umane. Pe prima treaptă sunt nevoile fundamentale-mâncare și apă. […]

–Și aerul, presupun, adaugă Britt-Marie, atât de încet încât nici măcar ea nu e sigură că a rostit ceva.

A doua treaptă în ierarhia nevoilor este ”siguranța personală”, a treia este ”dragostea și apartenența”, a patra este ”respectul de sine”. Își amintește clar, fiindcă acel Maslow e foarte popular în careurile de cuvinte încrucișate.

-Cea mai înaltă treaptă e ”realizarea de sine”. Asta a însemnat pentru mine slujba asta, Kent. Realizarea de sine.”

Deși romanul ”Britte-Marie a fost aici” este uneori previzibil și conține pagini lacrimogene, de melodramă, care ar putea să nu fie pe placul unui cititor experimentat, e un câștig lectura unei asemenea cărți care pledează pentru umanitate și pentru o societate unită. Amprenta națională, simbolurile suedeze se întâlnesc și ele în carte.

LOREDANA STAN