
Autoarea volumului ”Acolo unde cântă racii”, Delia Owens, scrie o emoționantă carte despre frumusețea mlaștinii, despre fauna și flora acestui spațiu și despre o locuitoare a acestor tărâmuri care încearcă să învingă, prin forțele sale, un destin strâmb întocmit. 442 de pagini despre supraviețuire, curaj, șansă, dar și despre discriminare, stigmatizare, segregare rasială și socială.
Cartea ar putea fi analizată ca având toate datele unui roman lacrimogen, melodramatic, aparținând literaturii de consum, escapiste, dar ”Acolo unde cântă racii” reușește să îndepărteze toate aceste etichete. Scriitoarea, având o licență în zoologie la Universitatea din Georgia și doctoratul în etologie la Universitatea din California, valorifică în roman această experiență profesională, nefăcând paradă de toată această cultură și realizând niște descrieri veridice, autentice ale ținuturilor mlăștinoase, văzute ca un ”spațiu al luminii, unde iarba crește din apă, iar apa curge către cer.”
Având două părți (”Balta”, ”Mocirla”) și un subiect care se desfășoară pe un dublu portativ (un plan narativ care urmărește evoluția personajului principal, Kya, începând din anii ’50- copilăria, iubirea pentru Tate și Chase- și altul care are o intrigă polițistă- moartea lui Chase, în anul 1969, procesul intentat Kyei), cartea continuă tradiția romanului american. Prin problematică, ”Acolo unde cântă racii” amintește de romanul ”Să ucizi o pasăre cântătoare”, vorbind tot despre nedreptate, violență, prejudecăți și intoleranță.
Supranumită ”Fata Mlaștinii”, mezina unei familii cu cinci copii, părăsită de o mamă sătulă să mai rabde agresivitatea soțului, Kya, fetița de șase ani, este apoi abandonată de tată și de frați, reușind să supraviețuiască în același loc în care a crescut, prin forțe proprii:”Chiar dacă n-a fost la școală decât o zi din viața ei- fiindcă ceilalți copiii au hărțuit-o -, s-a educat singură și a devenit o binecunoscută naturalistă și scriitoare. Îi spuneam Fata Mlaștinii; acum instituțiile științifice o recunosc drept Experta Mlaștinii.”
Putem spune că narațiunea are elemente de bildungsroman pentru că urmărește formarea acestui personaj, acțiunea concentrându-se pe anii copilăriei și ai tinereții, surprinzând singurătatea și nevoia de a evada din realitate prin iubire, experiență aducătoare de suferință și dezamăgiri.
Metafora din titlu apare în roman la pagina 138, în dialogul dintre Tate și Kya și se revelează drept un simbol al depărtării absolute, al recluziunii, al evadării din civilizația sufocantă, dar și ca un topos al armoniei cu propria ființă:
”- Atunci…ai face bine să te-ascunzi acolo unde cântă racii.[…]
– Ce înseamnă ”unde cântă racii”? Și mămica zicea așa.
Kya își amintea că mămica o încurajase mereu să exploreze balta: ”Du-te cât poți de departe poți- hăt departe, până acolo unde cântă racii.”
– Adică departe, în pădure, unde toate creaturile sunt sălbatice și încă se poartă ca niște sălbăticiuni.”
Romanul Deliei Owens este o pledoarie pentru întoarcerea la natură, este un imn închinat acesteia și o demonstrație că tărâmul acesta al bălților, mlaștinilor, noroaielor nesfârșite poate ascunde frumuseți nebănuite. Natura poate fi un minunat pedagog, vietățile sălbatice pot oferi instructive lecții de viață:
”Mare parte din ce știa învățase din sălbăticie. Natura o hrănise, o educase și o protejase când nimeni altcineva n-ar fi făcut-o. […]Puțini alții erau legați astfel de planetă și de viața sa. Cu rădăcinile înfipte puternic în pământ. Odraslă a acestei mame.”
Elemente de lirism al volumului sunt puse în valoare de minunatele descrieri ale ținutului acvatic, de poezia mlaștinii, dar și de inserțiile de versuri ale Amandei Hamilton, ficțiune în ficțiune, menită să arate o altă latură a personajului principal:
”Copil lângă copil
Ochi lângă ochi
Am crescut toți ca unul
Împărtășind suflete.
Aripă cu aripă
Frunză cu frunză
Ai părăsit lumea asta
Ai murit înaintea copilului.
Prietenă dragă, Natură Neîmblânzită.”
Interpretat, la o privire simplistă, ca un roman polițist și de dragoste, ”Acolo unde cântă racii” scris de Delia Owens, a fost recomandat cu înfrigurare și de creatoarele de conținut din online, ca o lectură potrivită pentru sezonul estival, la malul mării, în bătaia brizei, ceea ce dovedește aprecierea din partea multor categorii de public. Vara aceasta, vedeta livrescă a storyurilor marine a fost ”Acolo unde cântă racii”.
Loredana Stan

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.