Facebook- Arthur Suciu: „Pe când era redactor-șef la «Timpul», în București, lui Eminescu, care era certat cu Veronica Micle, i s-a pus pata pe Cleopatra Lecca Poenaru, o femeie de vreo 43 de ani, cu 13 ani mai mare decât el.

Cleopatra îi apreciase public versurile la una dintre ședințele «Junimii» ținute la București, iar Eminescu a fost atât de încântat, încât s-a îndrăgostit pe loc de ea – mai exact era atras sexual de ea foarte tare, căci știm că marea lui iubire a fost și a rămas, pentru eternitate și pentru manualele școlare și pentru imaginea sa de poet romantic, întotdeauna și fără îndoială Veronica Micle.

Cleopatra Lecca intra ușor în vorbă cu bărbații, în special dacă erau miniștri. Avea un fel de-a vorbi de la egal la egal cu miniștrii și băieții răi din politică. Cu Eminescu însă n-avea nici un rost să se poarte așa. Eminescu era un biet ziarist, care cine știe cum își lua leafa (nu are rost să ne întrebăm și cât de mare era). Eminescu avea față de politicieni un dispreț onest și determinat social. Îi venea greu să discute cu Maiorescu sau Carmen Sylva, nu ni-l imaginăm stând la masă cu Brătianu sau, cel puțin, făcând glume cu Brătianu.

Deci Cleopatra Lecca nu-l băga în seamă pe Eminescu, măcar că era mult mai tânăr. Nu-l băga în seamă, deși se pare că pe poet îl interesa mai mult s-o f… Gabriel Liiceanu ar spune că doamna era o «capră metafizică, mai ales că părea și înaltă. Eminescu era atât de prins, de agitat, de obsedat, încât toată ziua nu făcea altceva decât s-o pândească. Își petrecea ore și zile învârtindu-se pe lângă casa ei.

I-a scris mai multe scrisori, din care ne putem da seama de starea lui de spirit, cum ar fi aceasta: «Ei bine, fii a mea … nu o noapte întreagă … ceea ce n-aş fi cerut … ci o oră, o singură oră … şi-ţi promit pe mormântul mamei mele că de la tine plec acasă şi mâine vei primi o scrisoare din partea unui om ce nu ar mai fi şi care va zice că moare pentru c-ai fost crudă cu el … Numele tău rămâne neîntinat, nimeni nu ştie ce s-a întâmplat … gura care-a putut să-ţi facă o asemenea propunere va fi închisă pentru totdeauna. Vezi dar cât te iubesc … dacă plătesc amorul meu cu viața – să plătesc cu el un moment de fericire». Deci, e clar ce voia Eminescu.

Această scrisoare este și cel mai bun comentariu la poezia cât se poate de decentă și chiar autoironică, pe care a scris-o pentru Cleopatra Lecca, poezie foarte cunoscută de altfel: «Pe lângă plopii fără soț»:

Pe lângă plopii fără soț (la cât s-a plimbat pe strada ei, a numărat și plopii)

Adesea am trecut;

Mă cunoșteau vecinii toți – (nici nu mi-a păsat că râdeau toți de mine când eu stăteam după curul tău)

Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tău ce strălucea

Privii atât de des;

O lume toată-nțelegea –

Tu nu m-ai înțeles.

De câte ori am așteptat

O șoaptă de răspuns!

O zi din viață să-mi fi dat,

O zi mi-era de-ajuns;

O oră să fi fost amici,

Să ne iubim cu dor,

S-ascult de glasul gurii mici

O oră, și să mor. (Vedeți, doar o oră, cum scrie în scrisoare!)”