din interviul realizat de Dia Radu și publicat în revista ”Formula As”:

”– Cum vedeți azi bătrânețea, domnule Șer­ban?

– Am un prieten newyorkez care tocmai a îm­plinit 80 de ani. Când l-am întrebat cum se simte la vârsta asta, mi-a răspuns zâmbind: „N-am mai avut niciodată 80 de ani, e ceva nou, ceva ce trăiesc chiar acum.” Nu era nici trist, nici deprimat de posibila apropiere a morții. Doar curios. Pregătirea pentru bătrânețe ar fi cu totul diferită, dacă am face efortul de a rămâne proaspeți, de a trăi cu toată ființa, atenți la semnele ascunse ale subconștientului. Trăim prea mult cu capul și prea puțin cu inima. Mergem cu ca­pul înainte pe stradă, trupul vine după el, ca o birjă mânată de-un vizitiu beat. Eu însumi, cea mai mare parte a timpului am trăit cu simțurile adormite. Aș fi vrut să fiu mai pregătit pentru bătrânețe. Și nu sunt.

– Dar e cineva vreodată pregătit?

– Am întâlnit astfel de oameni, remarcabil de pregătiți. Este exact ce spune și Hamlet: „Readiness is all”! Să fii pregătit e tot ce contează. Pregătit pentru furtună, dacă va fi furtună, pregătit pentru călătorie, dar nu pentru destinație! Eu nu mă simt pregătit. Însă încep să simt că abia acum am șansa să devin ceea ce toată viața am vrut să fiu și n-am fost. Am fost orgolios și insensibil în multe relații personale. Fiind orb, de multe ori i-am rănit pe alții.    Aș putea să-mi dau bice ca penitenții medievali, dar pre­fer să accept că ăsta a fost drumul meu. Și, deși    mulți, care nici nu-mi spun bună ziua, cred că sunt un tip    imposibil și    vanitos, nu vor ști că am între­ținut cu mine însumi un spirit extrem de critic și o nemulțumire continuă. Însă de când am descoperit că îmbătrânesc, am început și să mă plac.”