”Când eram tânăr,
voiam să scriu despre tine o amintire de dragoste,
cea mai frumoasă amintire de dragoste,
ceva în genul A iubi nu e păcat
sau Când va bate vântul peste părul tău.
Voiam să scriu o amintire de dragoste,
care să intre în toate oracolele
și în toate caietele de amintiri.
De-asta mi-aș fi dorit să fiu cu tine
în diminețile friguroase,
când îți înfășurai picioarele în pulover,
când îți întindeai bâjbâind degetele hipotensive
după toarta ceștii de cafea,
când îți luai pilula de magneziu ca să te faci deșteaptă
și când alergai repede-repede pe bicicleta medicinală.
Știam că uiți mereu robinetele deschise,
dar asta n-avea nici o importanță,
îmi plăcea cum spuneai „Nu-mi pasă”
și cum îți legănai glezna când stăteai picior peste picior,
îmi plăcea să ne întâlnim dimineața în stație,
să ne înghesuim în 135,
să cumpărăm iaurt Vițeluș,
îmi plăceau cercelușii tăi
și unghiuțele tale date cu sclipici,
numai așa, din sictir,
și felul cum îți mușcai buza de jos
și cum spuneai „Puiuț”,
îmi plăcea să citim împreună
revistele VIP și Fenomene paranormale,
să te tachinez când ziceai că ești autistă,
îmi plăcea atât de mult să dau telefon după tine
pentru că receptorul mirosea a Byzance.
Voiam să scriu despre tine o amintire de dragoste.
Ca să știe toată lumea cum spui „Nu-mi vine să cred”
și cum întrebi „Adevărat? Nu mă minți?”
Voiam să scriu o amintire de dragoste,
însă îmi ieșea fie o amintire de jale,
fie o amintire de dor.
Amintirea de dragoste despre tine
se ascundea mereu după o amintire de înstrăinare,
așa cum ochii  tăi verzi se ascundeau
după ochelarii cu reflexe albăstrii,
așa cum halatul meu alb se ascundea
după vitrina cu F R I Z E R I E.”