regizorul Radu Afrim:

„Doamne, dă’mi puterea să rezist tentației de a’mi exprima părerea despre Teambuilding aici . Mai ales că nu l’am văzut ”

ziaristul Mirel Curea:

„Să nu aveți foarte mari așteptări de la Teambuilding, dar nici să nu-l evitați. Este un film cu umor, foarte bine jucat, imagine și sunet bune, ironizează și caricaturizează câteva chestii destul de reușit. Peste toate însă, filmul are o foarte mare calitate: nu are nimic cenușiu-sordid, nu avortează nimeni, nu se dă cu capul de pereți nimeni, nu se uită nimeni în gol cinci minute, să n-o lungesc, parcă nici nu ar făcut de români. Și nici nu moare Sergiu Nicolaescu la sfârșit.”

scriitorul, publicistul Arthur Suciu:

„Filme cum e „Teambuilding” reunesc multe scene și poante din cultura populară și, de asemenea, sunt o sursă de glume și poante. Am amici care au văzut deja filmul de două ori și sunt în stare să-ți spună replici din film. Asta e cultura populară reală: viața cotidiană o preia și o duce mai departe. Studenții mei mi-au povestit de film acum două luni, la cursul în care le vorbeam despre… teambuilding. Predau un curs de Comunicare internă, iar teambuildingul este un instrument curent folosit de corporații pentru comunicarea internă. De la teambuilding pleacă multe, iar autorii filmului au prins ideea. Astfel de filme sunt o cale de negociere socială, sensurile lor intrând în dezbaterea socială rapid și cu anumite consecințe. Oamenii au nevoie de înțelesuri, de sensuri. Acesta este rolul culturii populare. Ea păstrează statu quoul, dar și schimbă unele lucruri. Tocmai de aceea, e foarte important ca o societate modernă să aibă o cultură populară vie, cu sensuri produse local, la care să participe cât mai mulți.Cultura populară vie produce și opere bune, nu există capodopere apărute din nimic. Dacă s-ar produce 20 de „Teambuilding” pe an, viața în România ar fi de 200 de ori mai interesantă și ar apărea și niște filme de mare artă.”

prof. Paul Cernat:

„N-am văzut Teambuilding, nu-s corporatist, nici nu mi-am dorit vreodată să fiu (dimpotrivă), dar, judecînd după ce am citit despre îmi doresc să fie mai stimulativ pentru filmografia autohtonă (încasînd bani cu nemiluita din vînzări „fără bani de la stat”) decît vor fi fost pentru literatura autohtonă volumele Irinei Binder, vîndute în (?) zeci sau sute de mii de exemplare. E bine de știut care-i azi nivelul unui film românesc popular (fie el chiar pt. middle class) și de ce. Cît privește umorul, n-am prejudecăți: am rîs la Nicușor de la Brăila, de ce n-aș rîde la Teambuilding? Deocamdată însă, neavînd Netflix (cum n-am nici net mobil, că așa vreau eu) nici timp și chef să-l văd la mol, aștept să-l urmăresc pe iutub – dar stai, așa am zis și la Don`t look up, și tot degeaba. Boomer, deh.