Din categoria „glume şi farse din lumea literelor”, memorabilă rămâne farsa pe care le-a jucat-o Hașdeu junimiştilor. El a publicat sub pseudonimul transparent P. A. Calescu chiar în Convorbiri literare, revista Junimii, celebrul poem-păcăleală „La noi…”,pe care redacția l-a acceptat, neobservând acrostihul: prin lectura verticală a primelor litere din fiecare vers era indicat locul infamat la care  se referea titlul („La noi e putred mărul“). Iar acesta era chiar numele revistei în care era publicat poemul („Convorbiri literare”). Hașdeu a relatat chiar el cum s-au petrecut lucrurile:

„Când mai mulţi amici îmi făcură onoarea de a-mi propune direcţiunea literară a revistei de faţă [Revista literară şi ştiinţifică], le-am adresat lor şi mie insumi întrebarea: o singură publicaţiune de această natură nu este oare de ajuns pentru micul nostru cerc de lectori?

Mi s-a răspuns că da.

Atunci – zisei eu – avem deja Convorbiri literare şi, prin urmare, orice revistă e de prisos.

– Dar Convorbirile nu sînt serioase! a exclamat unul din cei de faţă.

– Vă prea grăbiţi cu sentinţa, răspunse cu gravitate un avocat. Pentru ca să puteţi pronunţa în conştiinţă o condamnare, trebuie mai întâi ca acuzatul să-şi recunoască culpa.

Toţi au început a râde.

– Cum vrei d-ta, domnule legist – observă unul – ca organul d-lui T. Maiorescu, fie cât de necopt, să-ţi mărturisească el însuşi lipsa-i de seriozitate? Ar fi prea naiv…

Auzind aceasta, îmi trecu prin minte o idee.

– Ei bine, domnilor – zisei eu – vă propun un rămăşag… Pentru a împăca pe omul nostru de legi, eu pariez că voi reuşi a face ca aşa-numita nouă direcţie să-şi recunoască nulitatea în modul cel mai solemn, s-o mărturisească în faţa lumii întregi, şi aceasta nu mai departe decât până la termenul de 15 februarie, pe care l-am fixat pentru apariţia Revistei noastre.

Rămăşagul a fost primit.

Şi de astă dată am câştigat.[Haşdeu mai făcuse o farsă Junimii prin poezia Eu şi ea din Gablitz].

La 5/17 ianuarie, cu recipisa sub nr. 936, am trimis la foaia din Iaşi următorul acrostih La Convorbiri literare:   

                          LA NOI

La noi e putred mărul“, a zis de mult poetul,
A zis cu desperare și a murit nebun,
Căci îl zdrobi durerea cînd s-a convins cu-ncetul
Oftând după scăpare că nu mai este bun.
Nici sâmburele însuși, speranța viitoare,
Vestala timoroasă ascunsă de priviri!
O, da! un vierme sarbăd, cu otrăvită boare,
Rozând fără-ncetare nu lasă nicăiri
Bucată nemânjită, și în zadar să creează
Iluzia din urmă ar vrea că tot mai poți
Redobândi scânteia din dispăruta rază!
I-am cântărit, piticii! i-am măsurat pe toți!
Lucesc prin neștiință, prin penile străine,
Insecte cu o umbră mai mare decât ei;
Te-nceală-n perspectivă, dar când te uiți mai bine
E trist și-ți vine milă de falnicii pigmei!
Rivali cu cine știe ce geniuri sublime,
Aruncă vorbe-n aer ce curg ca un șiroi,
Repetă, dar de unde, din ei nu spune nime…
E putred, putred mărul din sâmbure la noi!

                                                  P. A. Calescu

“La noi e putred mărul”, şi la întrebarea: unde anume e putred? acrostihul răspunde: “La Convorbiri literare”. Acolo sunt „falnicii pigmei”, acolo sunt „aruncători de vorbe în aer”, acolo sunt „insecte mici cu umbre mari”, acolo sunt „plagiatorii ce repetă fără a spune de unde”, acolo „se luceşte prin neştiinţă” etc, etc., o vastă pleiadă „mânjită până la sâmbure de un vierme sarbăd cu otrăvită boare!”.

Din exces de generozitate, eu am prevenit pe criticii de la noua direcţie prin pseudonimul P.A. Calescu, adică Păcălescu. Ei n-au voit totuşi să vadă, să audă, să ştie nimic!

Poezia a fost supusă dezbaterii faimoasei societăţi „Junimea”, care a hotărât să publice în cel dintâi număr al Convorbirilor mai pe sus de toate celelalte versuri, înlocuind însă, după o matură cugetare, pe „Vestala timoroasă” prin „Fecioara sfiicioasă”, ceea ce avu drept rezultat de-a face ca acrostihul să sune mai nemţeşte: La Conforbiri literare. O germanomanie instinctivă!

Mai mult decât atâta! Pe pagina 448, sub rubrica de „Corespondenţă”, noua direcţie, fericită de ocazia ce i-am dat de a-şi face ea însăşi portretul şi foarte setoasă de altele asemenea pe viitor, mă încurajază cu entuziasm: „D-lui P.A.C. Mulţumiri şi noroc bun!”

Aşadar, neseriozitatea Convorbirilor fiind legalmente constatată prin propria lor mărturie, mă grăbesc a primi sarcina de a dirija în partea-i literară Revista de faţă, considerând-o a fi în adevăr necesară, de vreme ce nu există deocamdată în România nici o altă de această natură. Va fi nu o nouă direcţie, ci o direcţie sănătoasă.”

sursa