Jurnalistă, redactor‑șef la secția română a postului de radio BBC World Service, la Londra și București, între 1995-2008, Tatiana Niculescu este prezentată astăzi drept scriitoarea care a reintrodus biografia și genul memorialistic în literatura contemporană, fiind autoarea unor volume impresionante despre personalități precum Nae Ionescu, Arsenie Boca, Corneliu Zelea Codreanu, Regina Maria etc.

Autoarea este prezentă în online, una dintre rețelele sociale o înfățișează drept un om al cărții, postând minicronici despre volume dragi pe care, astfel, le promovează cu inteligență și persuasiune. Drept dovadă a interesului publicului față de volumele sale, cea mai recentă carte publicată de Tatiana Niculescu, „Englezul din Gara de Nord” s-a situat în topul vânzărilor editurii Humanitas.

Scriitoarea a mărturisit că relectura „Jurnalului” Reginei Maria a ajutat-o să treacă optimist peste nefericita pandemie, descoperind la suverană trăsături, atitudini, valori care au așezat în comparație epoca noastră și cea trecută, dintr-o perspectivă istorică.

Un alt moment al biografiei Tatianei Niculescu este reprezentat de perioada decembrie 2014 – aprilie 2015, în care aceasta a ocupat funcția de purtător de cuvânt și consilier al președintelui României.

Volumul „Singur. Viața lui Mihail Sebastian” a apărut în 2022, având o contribuție majoră la evocarea unei personalități a României interbelice, intrate în atenția cititorilor români, odată cu publicarea la editura Humanitas, în 1996, a „Jurnalului, 1935–1944”. Mihail Sebastian, cunoscut drept dramaturg („Jocul de-a vacanța”, „Steaua fără nume”) și prozator („Accidentul”, „Orașul cu salcâmi”) este portretizat complex în volumul Tatianei Niculescu, autoarea prezentând multiplele fațete ale personalității scriitorului, din perspectiva operelor sale, dar și a unor documente mai puțin cunoscute. Deși este o lucrare memorialistică, se observă talentul de scriitoare, vocația artistică a autoarei, aceasta impunându-și punctele de vedere fără efuziuni sentimentale, dar sensibil, lucid, critic, ironic, după cum o cer evenimentele reconstituite. Volumul acesta nu este o simplă înșiruire de evenimente de viață, citate, documente, nu presupune doar o îndrăzneață „ridicare a colbului” de pe lucrări uitate, ci creează o imagine veridică a omului Iosef Hechter / Mihail Sebastian, în relație cu epoca sa. Sebastian nu este prezentat drept un martir, un erou al luptei cu barbariile istoriei, ci ca un om bun, cu o educație aleasă, erudit, un intelectual intransigent, neafiliat niciunei ideologii politice: „intelectualul are datoria să-și păstreze spiritul critic și să scruteze necruțător deopotrivă fascismul și marxismul, care nu trebuie lăsate să confiște valorile libertății umane.” În aceeași simbolistică poate fi interpretat și titlul cărții, nicidecum în cheie tragică, pesimistă, ci în cea a asumării libertății de a gândi cu propria minte, de a respecta valorile în care crede, de a nu avea un spirit uniformizat. De altfel, în cei 37 de ani ai existenței sale, Iosef Hechter exersează din plin lecția singurătății, cu fiecare încercare prin care trece. După apariția romanului autobiografic, „De două mii de ani”, având o prefață puțin spus insidioasă, scrisă de Nae Ionescu, este supus atacurilor venite din toate părțile: critici literari evrei, cu sau fără simpatii legionare, sioniști și marxiști etc., fiind numit „trădător, vândut, renegat, huligan”. Singurătatea lui Sebastian este o consecință a curajului și demnității în care trăiește: „ Nu e pentru întâia oară când mă aflu la mijloc, între mitralierele ideologice ale extremei drepte și ale extremei stângi. Așteptându-le pe celelalte: mitralierele pur și simplu […] nu bănuiți ce excelent exercițiu de singurătate este o asemenea întâmplare.”

Cartea prezintă anii nașterii, copilăriei și adolescenței lui Iosef Hechter în orașul Brăila, oraș cosmopolit, în care trăiesc multe naționalități, în 1899 numărându-se în jur de 10.000 de localnici de religie mozaică. Părinții lui Iosi, Clara și Mendel, vorbesc numai românește, respectă rânduiala românească, dar acasă păstrează tradițiile evreiești. Aceștia fac parte dintre negustorii și meseriașii Brăilei, deschizând „pe strada Regală un atelier de «mode și pălării», La Voaleta.” Copilul introvertit trăiește experiența plecării tatălui său pe frontul Primului Război Mondial, cunoaște suferințele și umilințele din perioada în care orașul natal este ocupat de germani, dar e fascinat de lecturile „de un realism amuzant”, baronul Münchhausen devenindu-i cel mai bun prieten imaginar.

Din perioada adolescenței lui Sebastian este evocat un episod foarte cunoscut (se regăsește chiar și printre subiectele de bacalaureat ) datorită „Jurnalului” în care, la serbarea de sfârșit școlar din clasa a VII-a „directorul omite să strige numele elevului Iosef Hechter. Deși obținuse cele mai bune rezultate la limba română, el nu se află printre premianții care urcă pe scenă în aplauzele colegilor și ale părinților.” Dacă ar fi să citim doar mărturisirile retrospective ale scriitorului, omisiunea directorului ar putea fi considerată „neintenționată”. Dar meritul cărții Tatianei Niculescu este acela de a oferi un context istoric, politic, social, biografic, evenimentelor care au suscitat atenția publicului, mai ales acelea care privesc discriminarea etnică și excluziunea socială a lui Iosef Hechter / Mihail Sebastian. Demersul scriitoarei este unul profesionist, al unei jurnaliste care analizează toate sursele credibile, realizând un tablou veridic, inteligibil, lipsit de ostentații erudite și grăitor pentru o imagine autentică a vieții acestei mari personalități a României interbelice. Tatiana Niculescu explică la pag. 44 a volumului său de ce omisiunea directorului liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila nu este o simplă „fâstâceală”, ci se datorează unor evenimente recente: achitarea triumfală a lui Corneliu Zelea Codreanu de acuzația de ucidere a unui demnitar și notorietatea acestui personaj printre antisemiți: „Studenții antisemiți salutaseră evenimentul, strigând pe străzi «Moarte jidanilor!» […] procesul fusese urmat, la Focșani (la 90 de kilometri de Brăila), de o spectaculoasă ceremonie religioasă prilejuită de căsătoria lui Codreanu cu o colegă de facultate. Eroul acelor zile apărea îmbrăcat în costum național, călare pe un cal alb, ca un arhanghel al izbăvirii neamului […] Marele spectacol public înregistrase aproximativ 100.000 de participanți. În vara aceea, serbarea de sfârșit de an școlar se ține la scurt timp după această înlănțuire de evenimente politice încărcate de revendicări naționaliste. Ar fi fost de neînchipuit ca directorul să anunțe, în văzul tuturor, că un elev pe nume Iosef Hechter primește un premiu, și încă un premiu la limba română.”

Ca evenimente formatoare ale tinereții lui Mihail Sebastian, cartea analizează întâlnirea cu Nae Ionescu, în calitate de președinte al comisiei de bacalaureat, susținerea de care se bucură din partea acestuia în cadrul revistei „Cuvântul”, anii de studenție la Facultatea de Drept din București, plecarea la Paris la 22 de ani, implicarea sa în activitățile, conferințele publice ale grupării „Criterion”, prietenia sinuoasă cu Mircea Eliade, Camil Petrescu, serviciul militar obligatoriu la Brăila, „o experiență care lichidează adolescența”, după cum avea să mărturisească scriitorul însuși. Se consemnează, de asemenea, publicarea volumului „Femei”, apărut într-o perioadă în care în Germania „Mein Kampf” era bestseller. Sebastian se va dovedi încă de la începutul carierei sale de prozator și dramaturg un cunoscător al sufletului feminin, chiar dacă astăzi i se atribuie, din perspectiva noilor grile de lectură, acuzația de misoginism. Operele sale îi vor aduce notorietate printre cititoare, stârnind pasiuni aprige pentru introvertitul, timidul Sebastian. Din seria controversatelor legături amoroase face parte și iubirea pentru actrița Leny Caler, cunoscută din însemnările diaristice, femeia care se pare că ar fi fost model pentru eroinele lui Camil Petrescu, doamna T. și Emilia Răchitaru (capitolul „Omul și masca”). Capitolul „Nadia” relatează despre apariția romanului „Accidentul” și avatarurile scrierii acestuia (pierderea unor capitole, distragerile de la scris pricinuite de activitatea de publicist și avocat pe care era nevoit să le practice pentru a-și câștiga existența), dar și despre întâlnirea pricinuită de această carte cu tânăra de 17 ani, Nadia Mărculescu, fiica unui om de afaceri, director financiar alunei firme petroliere americane. Într-un interviu acordat în 2008, femeia povestește despre povestea lor amoroasă, despre autograful oferit de scriitor, despre întâlnirile avute timp de o lună, până la plecarea acesteia la New York. În tumultosul 1940, an al unui mare cutremur, al asasinării lui Nicolae Iorga, corespondența cu tânăra admiratoare îi luminează clipele triste.

Descriind și comentând evenimentele vieții lui Sebastian, autoarea Tatiana Niculescu pune în lumină cauzele complexe ale neîmplinirii unui destin care părea la începuturile sale unul promițător. „Neajunsul” de a se fi născut într-o epocă, un spațiu, o istorie potrivnice, nu sunt influențate de un caracter demn, un om civilizat, o educație aleasă. Prezentând călătoria existențială a lui Mihail Sebastian, autoarea îi oferă cititorului ocazia de a se întâlni cu o epocă interesantă, dar și cu posibilele vieți ale eroului cărții.

Multiplele fațete ale personalității lui Mihail Sebastian sunt puse în valoare de pseudonimele acestuia. Mihail Sebastian este „primul pseudonim găsit”, și „căutat” în egală măsură. De la numele Legiunii conduse de Corneliu Zelea Codreanu, al arhanghelului protector al evreilor (în cartea profetului Daniel), prenumele ales este unul ironic care încearcă să ascundă adevărata origine a celui care începe să scrie în revista „Cuvântul”: „Alegerea numelui Sebastian ascunde o ironie în plus, pe lângă aceea a prenumelui Mihail. E un fel de a spune: eu sunt evreul străpuns de săgețile urii voastre antisemite, ca Sfântul Sebastian de săgețile romanilor, iar Arhanghelul Mihail, înainte de a fi protectorul studențimii creștine, este protectorul poporului lui Israel. Fără să bănuiți, râd, așadar și de mine, și de voi!” De altfel, scriitorul îi mărturisea Nadiei Mărculescu în scrisori că nu s-a putut obișnui cu prenumele de „Mihai”, semnând numai câteva epistole astfel, „în timp ce scrisorile către alți cunoscuți sunt semnate cu numele întreg, cele către prieteni cu numele Sebastian, iar cele către fratele Poldy și rude cu Iosi/Iosy.”

O altă identitate pe care și-o asumă, cea a unui „sceptic luminat”, a unui intelectual critic, responsabil și conștient de acțiunile sale este oferită de pseudonimul Flaminius cu care semnează cronici muzicale și dramatice, recenzii și articole în „L’Indépendance Roumaine”. Deși nu are pregătire muzicală și nu cântă la niciun instrument este prezent la mari evenimente artistice, are norocul să asiste la concerte dirijate de George Enescu și Ionel Perlea, având ca invitați mari virtuozi ai lumii, cronicile sale demonstrând o sensibilitate aparte și capacitatea de a transcrie în cuvinte emoții sonore.

„Complicații onomastice” apar și în legătură cu asumarea paternității piesei de teatru „Steaua fără nume” pentru că în contextul istoric al anilor 1940, lui Mihail Sebastian îi este interzis să publice și să semneze articole, opere dramatice etc. Autorul, la sugestia actorului Mircea Șeptilici, semnează piesa de teatru cu numele de Victor Mincu, un inventat profesor din Galați. În urma somațiilor de a dezvălui identitatea autorului, se propune ca pseudonimul fictivului Mincu să fie atribuit unui prieten brăilean, avocat și scriitor, Ștefan Enescu. Acesta semnează o scrisoare în care confirmă noua identitate, de autor al piesei „Steaua fără nume”. Succesul acesteia aproape că nici nu mai contează, în perioada următoare reprezentației, Mihail Sebastian întărind „credibilitatea de autor a lui Ștefan Enescu.”

În februarie 1945, Sebastian este numit în funcția de consilier de presă la Ministerul de Externe, în 29 mai, la vârsta de 37 de ani, când spera să ajungă cu familia sa în Franța, când părea că viitorul va fi sub auspicii fericite, ficțiunea ajunge să se confunde cu realitatea și un accident de mașină îi pune capăt vieții acestuia. Bocetul mamei, „Copilul meu cinstit și bun” definește simplu și adevărat latura umană a lui Iosef Hechter.

„Singur. Viața lui Mihail Sebastian” este o carte a memoriei, săvârșind un necesar act de dreptate la adresa acestei mari personalități a României interbelice: „Mihail Sebastian începe să fie recitit, reevaluat și iubit într-o Românie care încă își caută reperele morale și se obișnuiește greu să-și accepte trecutul antisemit.”

LOREDANA STAN