E septembrie iar. Frunzele deja au început să curgă spre pământ încă din vremea pârjolului estival. Orașul ar da semne că timida răcoare rămasă după o noapte de ploi l-ar ajuta să respire, dar vălătucile de praf țâșnesc la orice pas, anulând miresmele toamnei pe cale să se nască. Direct de pe coastele văratice, mirosind a sare și alge, ne-am trezit aruncați în hăul activităților oamenilor muncii, întrebându-ne apocaliptic precum Cioran: „A quoi bon avoir quitte Coasta Boacii?” („La ce bun să fi părăsit Coasta Boacii?”) Două coaste diferite, puncte de vedere diferite. Nostalgii, paradisuri pierdute… Pentru unii au rămas doar coastele de porc din farfurie, un alt fel de paradis, mai ușor de găsit de pofticioși.