Prezentat la o simplă căutare pe internet drept un poet american, Ocean Vuong mi-a suscitat atenția după ce am terminat de citit cartea lui de debut, apărută în 2019, Pe pământ suntem strălucitori o clipă. Autorul s-a născut în 1988, în Saigon- Vietnam. Coperta cărţii apărute la editura Storia Plus, în traducerea din engleză a Ioanei-Miruna Voiculescu, reia elemente din biografia lui Ocean Vuong postată pe http://www.oceanvuong.com: a publicat o colecție de poezii Night Sky with Exit Wounds, care a fost inclusă în topul celor mai bune zece cărți ale New York Times, în 2016. Este un autor multiplu premiat, revista Foreign Policy l-a inclus pe lista celor mai influenți gânditori la nivel mondial, iar BuzzFeed Books l-a menționat în seria celor 32 de scriitori asiatici americani esențiali. În prezent, trăiește la Northampton, Massachusetts, și New York, unde activează ca profesor titular de poezie modernă și poetică la NYU. În interviurile pe care le-a dat, vorbește cu mândrie despre responsabilitatea de profesor, despre munca de cercetare pe care o face mai mult în beneficiul studenților săi, decât al creațiilor sale. Pe contul său de Instagram are postări dedicate explicării metaforei, unor noțiuni de poetică, dar și răspunsurilor la întrebările adresate. La o întrebare legată de durata creării unui poem, Ocean Vuong răspunde că scrie cinci-șapte poeme pe an și că a durat opt ani până a terminat prima sa carte.

Pe pământ suntem strălucitori o clipă este un roman care oferă experiențe de lectură inedite. Pe lângă faptul că face trimitere la tema istorică, a războiului din Vietnam, cartea tratează problematica identității de gen, a ipostazei ambigue a emigrantului care nu aparține nici culturii americane, nici celei vietnameze, a traumelor intergeneraționale, a „măcelului incolor” cum numește autorul flagelul drogurilor. Romanul bifează toate temele de actualitate întâlnite în literatură și cinematografie, așa cum am mai descoperit în opere ca: „Persepolis”, „Vă scriu din Teheran”, „O viață măruntă,”, diferind amprenta stilistică a scriitorului Ocean Vuong, maniera în care acesta își ficționalizează existența.

De asemenea, naratorul prezintă poetic, dar și sarcastic, momente din existența sa de scriitor, fiind primul din familia sa care a mers la facultate. La începuturile carierei artistice a fost marcat de nesiguranță, iar în prezentul narațiunii consideră că simpla cunoaștere a existenței unei răni nu ajută la vindecarea ei. Tânărul recunoaște puterea literaturii de a-l salva, „citind texte obscure, scrise de oameni morți, dintre care cei mai mulți nu-și imaginaseră vreodată o față ca a mea plutind deasupra propozițiilor lor- și cu atât mai puțin că propozițiile lor mă vor salva.” Critica lui este necruțătoare împotriva literaturii „mari”, a scriitorilor „în ale căror vaste imaginații nu au încăput nici în carne și oase, nici pe hârtie, corpuri ca ale noastre.” Sarcasmul lui Little Dog și al prietenului său, Trevor, împotriva unor produse „globalizate” precum KFC sau Coca-Cola este o trimitere la consumerism și la „utopia democratică” a lui Andy Warhol. „Ura” naratorului față de Marcel Duchamp, creatorul „sculpturii” , „Fântâna”, este, de fapt, confirmarea mesajului operei acestuia, că schimbând, inversând poziția unui lucru, reinterpretezi existența acestuia: „întorcând un pisoar, un obiect cu o funcție stabilă și permanentă, cu susul în jos, a radicalizat recepția acestuia.[…] punându-i numele «Fântâna», a despuiat obiectul de identitatea sa deliberată, redându-l într-o formă nouă, irecognoscibilă.[…] Cel mai mult îl urăsc pentru că a avut dreptate.”

Pe pământ suntem strălucitori o clipă este un volum autobiografic, scriitorul declarând că a fost o alegere, a vrut să înceapă cu adevărul și să termine cu arta. În esență, cartea reprezintă scrisoarea pe care i-o trimite personajul-narator mamei sale vietnameze, în care își rememorează istoria comună, îi mărturisește experiențe existențiale importante care marchează devenirea acestuia. Scrisoarea este condamnată să nu fie citită niciodată, pentru că mama personajului central al cărții, alintat de familie, Little Dog, este neștiutoare de carte. Astfel, cartea poate fi considerată un roman epistolar, un poem în proză, datorită viziunii lirice sau un bildungsroman, întrucât prezintă etapele formării instanței naratoriale principale. Volumul are și elemente de poetică a romanului, discutând despre temele „marii” literaturi (printre care nu s-a regăsit ceea a trăit personajul) sau despre raportul dintre politic/etic și estetic în beletristică.

Importantă este în acest roman simbolistica numelor personajelor. Numele original al eroului cărţii are legătură cu o credinţă vietnameză, că o poreclă respingătoare atribuită unui copil firav îl va feri de spiritele rele: „Să iubești ceva […] înseamnă să-i pui numele după ceva atât de lipsit de valoare, încât să rămână neatins – și viu. Un nume, subțire ca aerul, poate fi și el un scut. Un scut Little Dog.” (Credința aceasta amintește de obiceiul românesc de a „vinde” simbolic copilul grav bolnav pe fereastră -ca prag între sacru și uman- și de a-i schimba numele pentru a-l salva.) Pentru că „nomen est omen” (numele atrage soarta”), bunica lui Little Dog, născută fără nume, strigată de familie Șapte, după ordinea venirii pe lume, se va boteza singură Lan (Crin) atunci când alege să fugă „de tinerețea ei fără chip pentru a-și lua numele unei flori care înflorește asemenea unei sfâșieri.” La 28 de ani o va naște pe Hong sau Rose, ca pielea ei roz, „ o roză crescând din tulpina unui crin.” În mijlocul unei lumi a războiului, cu soldați, bombe și elicoptere și, mai târziu, a luptelor cu propriile angoase, în care brutalitatea e monstruoasă, iar mama împrumută acest chip, frumusețea e mai puternică decât violența, supraviețuiește, și devine o valoare transmisă drept moștenire.

Explicând în interviuri caracterul autobiografic al romanului său, Ocean Vuong a analizat portretul replicii sale ficționale și al modului în care acestuia i s-au impus violent principii de viață care să-l educe în a fi un anonim, „o față galbenă” care să nu atragă atenția asupra sa, în niciun fel. Astfel, sfatul primit de autor de la mama sa este transpus în carte, la pag. 221: „ – Nu uita, îmi spuneai în fiecare dimineață înainte de a ieși în aerul rece din Connecticut, să nu atragi atenția asupra ta. Ajunge că ești deja vietnamez.” De asemenea, e introdusă în carte secvența trăită de el în copilărie, când, fiind pedepsit la școală, a fost uitat de profesoară într-un colț al clasei, el nezicând nimic, comportându-se așa cum fusese crescut. Scriitorul a povestit cum a scris romanul său de debut, alegându-și ca spațiu de recluziune propice creației un dulap, care să-l ferească de zgomotele colegilor de cameră. Un asemenea spațiu văzut ca un spațiu salvator, dar care să-l ferească de violența mamei, apare în carte. De altfel, viaţa şi ficţiunea ajung să se întrepătrundă, încât aproape că nu poţi face separarea acestor planuri; chiar şi în apariţiile publice, Ocean Vuong reia aceleaşi idei tratate în carte, neferindu-se să-şi arate public emoţiile atunci când vorbeşte despre condiţia unei persoane queer, lipsite de informații specifice, de discuțiile tradiționale cu părinții, astfel încât eșecul, stigmatizarea devin a doua natură.

Romanul este plin de semnificații, deloc ușor de citit, neavând o acțiune propriu-zisă, neurmărind cronologia evenimentelor, reproducând în limbaje diferite (eseistic, jurnalistic, faptic, statistic, poetic) fragmente din trăirile, gândurile, existența lui Little Dog, care odată povestite, scot la suprafață traume nevindecate, taine ale sufletului său.

Obsesia pentru culoare este dezvoltată în roman, căpătând semnificații legate de rasa căreia îi aparține Little Dog, individualizându-l, prin comparație cu cei alături de care ajunge să trăiască în Hartford, un microcosmos al diversității, violenței, drogurilor, al morții: „Când am ajuns în America în 1990, culoarea a fost unul dintre primele lucruri despre care știam fără să avem habar de ele. Odată ce am pășit înăuntrul garsonierei din cartierul predominat latinx de pe Franklin Avenue, regulile culorii, și odată cu asta fețele noastre, s-au schimbat. Lan, care în Vietnam era considerată închisă la culoare, era acum mai deschisă. Și tu, Ma – atât de albă încât «treceai» drept albă, ca atunci când eram la magazinul Sears și vânzătoarea blondă s-a aplecat să mă mângâie pe păr și te-a întrebat dacă eram «al tău sau adoptat».” Albul firelor de păr ale bunicii, zăpada care trebuia smulsă de nepot, într-un ritual al întineririi, albul pereților în care prindeau viață poveștile spuse de Lan sunt imagini vizuale care accentuează apropierea emoționantă, de data aceasta, dintre generații. Rozul primei biciclete cumpărate de mamă este culoarea care declanșează prima scenă de bullying pe care o suportă copilul Little Dog și pierderea inocenței: „[…] am învățat cât de periculoasă poate fi o culoare. Că un băiat poate fi trântit de pe acea nuanță și obligat să-și recunoască transgresarea. Deși culoarea nu e nimic altceva decât ce dezvăluie lumina, acel «nimic» are legi, iar un băiat pe o bicicletă roz trebuie să învețe, înainte de toate, legea gravitației.”

Autorul împrumută vocea jurnalistului când se documentează în legătură cu opțiunile aproape inexistente pe care le avea un om din rasa galbenă, prin comparație cu majoritatea albă, dând ca exemplu cazul unui muncitor care nu fusese judecat în 1984 pentru omorârea unui chinez, întrucât se invocase legea texană care „definea omul drept alb, afro-american sau mexican. Trupul galben fără nume nu era considerat om, pentru că nu se încadra într-o categorie pe o bucată de hârtie.” Tot un demers jurnalistic reprezintă portretul pe care i-l face lui „ Eldrick «Tiger» Woods, unul dintre cei mai mari jucători de golf din lume, […] un produs direct al războiului din Vietnam.” Prezentarea cronologiei evoluției sportivului, dar și a unor momente din istoria Vietnamului pune în lumină reușita unui destin singular și modul în care răul poate fi metamorfozat în bine: „1998: Vietnamul inaugurează primul teren de golf profesionist, construit pe locul unei foste orezării bombardate de aviația americană. Una dintre găuri a fost făcută umplând craterul lăsat de o bombă.” Eseurile despre dependența de droguri, întâlnită la tot pasul în Hartford, Little Dog calculând sec numărul celor care au dispărut din cauza supradozelor, așa cum este și cazul prietenului său, Trevor, poveștile dure despre felul în care el însuși a căzut pradă acestui „paradis artificial”, ca și prezentarea unor statistici în care asemenea substanțe menite să vindece durerea, prescrise de medici, au creat adicții cumplite sunt pagini dedicate generației tinere, ca un avertisment împotriva pericolului pe care acest flagel îl reprezintă.

Generația matură se poate regăsi în paginile în care autorul scrisorii rememorează agonia și moartea bunicii Lan, ca și înmormântarea în pământul natal. Poezia desprinderii de viață, descrierea suferințelor fizice, vulnerabilitatea și fragilitatea omului se întâlnesc în ultima parte a romanului, scriitorul atingând de-a lungul cărții și problematica sănătății mintale, dar și neputința celor dragi care nu pot alina durerile: „Eu stau, cu toate teoriile mele, metaforele și ecuațiile, Shakespeare și Milton, Barthes, Du Fu și Homer, maeștri ai morții care se dovedesc incapabili să mă învețe cum să-mi ating mortul.”

Deși titlul romanului de debut al lui Ocean Vuong poate părea o concluzie pesimistă legată de efemeritatea și fragilitatea condiției umane, mesajul cărții poate fi interpretat în cheie pozitivă, atâta vreme cât urâtul poate naște și frumos, iar umanitatea nu este distrusă de violență:

„ În acest război, o femeie își dăruise un nume nou-Lan-și făcând acest gen de numire își revendicase frumusețea, după care o transformase în ceva ce merita păstrat. Din frumusețea aceea s-a născut o fiică, iar din acea fiică, un fiu.

În tot acest timp, mi-am spus că ne-am născut din război – dar m-am înșelat, Ma. Ne-am născut din frumusețe.

Să nu fim confundați cu fructul violenței – nu, deși a trecut prin fruct, violența nu a reușit să-l strice.”

Cu ce rămânem din cartea Pe pământ suntem strălucitori o clipă? Rămânem cu o explorare profundă a umanității, a identității și a relațiilor umane complexe. Rămânem cu o poveste emoționantă despre căutarea sinelui și a acceptării de sine în ciuda adversităților. Rămânem cu o mărturie puternică despre puterea cuvintelor și a artei, ca mijloace de expresie.

prof. Loredana Stan

Loredana Stan este profesoară de limba și literatura română, autoare a volumului de poezii „Mirabilis semper”, editura Metamorfosi, 2023 și a lucrării „De libris- recenzii și cronici literare-”, editura Metamorfosi, 2023