patriotismul cel de toate zilele

Citeam pe rețelele sociale, azi, de Ziua Națională a României, că patriotismul este cel mai inutil sentiment. Într-adevăr, „inutil” este patriotismul care se transformă într-un naționalism deșănțat, în care ți se umezesc ochii la comandă, în care doar de 1 Decembrie ești un om cu principii, în restul anului bătându-te pe burtă cu interlopii și violând toate legile țării. Dar patriotismul „util” este atitudinea care face ca ţara asta să fie cât de cât în rând cu lumea civilizată și presupune să-ți faci datoria cât poți tu de bine la locul de muncă, să respecți legile, să fii moral, să nu-ți bați nevasta și copiii, să vorbești corect limba română, fără barbarisme, mixuri, zone de confort și versiunile cele mai bune, să pui virgulele unde trebuie în urările „La mulți ani, România! și „La mulți ani, români!” . Patriotismul cel de toate zilele asta înseamnă: să faci tot ce depinde de tine ca în jurul tău să aduci binele. Așa că, la mulți ani, români, fără mici și fasole cu ciolan!

Acest articol a fost publicat în ale vieții, CHESTII. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.