Caiete se adună împrejurul dumitale. Și tu scrii. Nu te mulțumește mereu ce găsești pe hârtie. Cuvintele scrise frumos, caligrafic nu sunt destul pentru a exprima profunzimea unei minți, subtilitatea gândirii. Și iar scrii. Cauți prin cărți explicații pe înțelesul învățăceilor, le aduni, colorezi cu roșul pasiunii tale pagini din caiete adolescentine. Și apoi închizi caietele, îți dai seama că s-a lăsat seara, jazzul ambiental s-a întrerupt, ai chef de „Oriunde ai fi”, dar auzi știri despre cutremurul dintr-o noapte în care s-a zgâlțâit Muntenia. „ Dulcea mea/Amara mea” devine doar viața ta, cu toată căldura de peste zi, dialogul plictisit cu taximetriști blazați, exercițiile duolingo, discuții despre simulări, nervi, conversații cu veterani sătui să le citești texte cu miez, două table scrise despre lună și timp în romantism, părul creț al unui junior care se reflectă în apele telefonului la care nu poate renunța pentru că vrea să înțeleagă sensul expresiei „a face din noapte zi”, un îndrăgostit care pictează suav buzele iubitei, majoratul unui bărbățel cu nume de descălecător, ferestre încă pictate cu brazi și zăpadă când afară e primăvară. Noapte bună!