Astăzi băiatul cu breton ciufulit nu a mai desenat. A ascultat zâmbitor, a făcut glume cu tânărul creț, înzestrat cu umor și a mărturisit că el ar sta oricât la ora noastră. Turtureii au ciripit la fel de drăguț. Fata cu perle superbe la gât și-a văzut de caiet; l-a aranjat frumos, a subliniat și colorat lucrurile importante. „Plecatul din țară” a fost înlocuit. A fost substituit de cel care nu se simte bine niciunde… decât lângă fustele mamei. În cronici de teatru s-a scris despre „chimia” dintre actori, despre personaje antitetice, despre ea care era haotică și el tipicar, s-au și copiat niște gânduri ale altora despre o călătorie printre sentimente. O replică lăudată, superoriginală a fost despre „un capăt al spectrului conjugal”. Tonuri ascuțite la primele ore în sanctuar. O bluză verde și ghete bej și haine mov și ceva vânt, deși se aștepta un vajnic ciclon. Pe seară Mezzo e la putere. Pe sus cineva învață să facă roata, prilej cu care i se explică care este piciorul drept. Cu dreptul, spre vise bune!