Trec prin tine atâtea gânduri contradictorii, precum anotimpurile diferite care se perindă zilele acestea prin viețile noastre. E bucurie că s-a dus o experiență istovitoare, e împlinire că s-a întâmplat o vacanță frumoasă, e tristețe că vei juca din nou rolul sisific, e nostalgie după verde crud, e soare arzător prin care ai zărit palate somptuoase, e ploaie în care ai călătorit spre casa în care s-a născut Mozart, tânjind după acea muzică pe care ai găsit-o într-o încăpere cu podea vintage și ai putut alege instrumentul care să producă „sonuri” artistice, prin atingerea piciorului. La ceasul în care scrii năzbâtii de care ești tot mai conștient că nu interesează pe nimeni, se anunță vreme mohorâtă, schimbătoare, așa, ca o femeie care dimineața a râs, s-a bucurat de tot ce o înconjoară și la amiază a apucat-o depresia, fiind la un pas de distrugerea propriilor creații. E multă viață dincolo de text și în text. Păcat că nimeni nu a scris și nu a citit textul tău, nici măcar tu.