La moment festiv, într-un spațiu larg, cu vedere la un substitut de mare, pe fundalul unui soare care murea, și care oferea un spectacol tăcut al frumuseții, s-au întâlnit niște promisiuni, cu trecutul și cei care se pregăteau să facă parte din istorie. Barierele dintre generații s-au estompat până când soarele s-a tot oglindit în ape și în fotografiile tuturor. Niște scări au oferit decorul pentru defilarea ținutelor și a trupurilor ravisante. Culori, texturi, picioare, brațe se aflau într-un areal romantic și mii de ochi priveau infatuarea tinereții, aducătoare de multe emoții. Apoi a început descătușarea dionisiacă. Muzici, lumini, șampanii, brățări aninate de încheieturi fremătătoare care se doreau mai puternice ca oricând. Și a fost bine. S-au prins hore ale sorții, s-a mâncat, s-au executat multe vicii, pentru că trebuia cheltuit stocul de energie. Aici și acum au fost și ei tineri, plini de iubire, zănatici, visători, având iluzia nemuririi. Mulți se vor fi gândit sigur și la secvența din celebrul film în care personajul matur le repeta celor tineri: „Carpe diem!”. Dar acum nu mai e loc și timp decât de zâmbete, îmbrățișări și gânduri bune.

P.S. A nu se uita și „O quam cito transit gloria mundi” („O, ce repede trece gloria lumii”).