Explozie de sentimente și de îmbrățișări cât pentru zece vieți. Zâmbete și lacrimi în proporții egale, soare, diplome și cărți (pe care te încăpățânezi să le oferi deși poate nu mulți le vor), flori multe, cuvinte rostite din inimă (care rămân importante pentru tine și le transmiți pentru a nu fi uitate: ”First we fell, then we fall.”). Multă nevoie de tandrețe, de iubire și îți reproșezi că nu poți să oferi asta mai des. Două propoziții îți răsună în urechi și definesc această zi și pe tine în relație cu ea: „Să nu mă uitați!” și „Ești supărată!” Rugămintea devine un dulce deziderat din partea cuiva care e important pentru tine, ți-a produs și ceva suferință (ficționalizată poetic), dar ți-a arătat mai ales iubire. Constatarea cealaltă se bazează pe faptul că fața nu te ajută. Nu poți mima nimic, iar grija (care e prezentă în viața ta mereu), preocuparea, emoțiile transmit pe chipul tău aceeași imagine. Azi nu a fost vorba de niciun lucru rău, urât, supărător, ci despre multe emoții (împlinire, satisfacții etc.) care devin personaje principale, ies din tine și umblă pe unde vor. Azi a fost ziua când se termină ceva frumos și începe altceva mult mai intens. Gaudeamus igitur! Să ne bucurăm, așadar!

Nu îi vei uita pe cei 31 magnifici din clasa a XII-a E, anul de grație 2024: pe cea care a părăsit prima corabia, gândindu-se că nu mai e timp pentru iubire, pe cel care a strălucit prin absență, dar în momentele importante a fost prezent cu ochelarii de soare și scutirea medicală, pe E. cea tăcută, dar mucalită, al cărei umor l-ai descoperit în excursii, pe Cris. răbdătoare, înțeleaptă și mereu pregătită să dea răspunsul potrivit, pe artistele francofone, prietenoase, iubitoare, în Amelie încăpând atâtea nesecate izvoare de talent, pe fata sensibilă cu ochi albaștri, colegă cu băiatul care strănuta mereu la oră, dar care era neîntrecut la explicații geopolitice și desena contextul istoric al unui eveniment din câteva cuvinte, pe tânăra sensibilă care plângea ușor, dar care te-a impresionat cu un 10 la ultima lucrare. În penultima bancă stătea și B. ambițioasă și timidă, în spate se aflau Rux, fata cu ceasul care suna mereu la fix, și Elaiza cea cu zâmbetul frumos, dar și cercetașa bună oratoare, căreia niciun obstacol nu-i stătea în cale, și tânărul iubitor de țigări, de unde sigur nu-și extrăgea inteligența și umorul, apoi fata competitivă și strălucită la texte argumentative și domnișoara cu perle superbe și cozi frumos desenate la ochi, Mary, sensibilă și tăcută, fata cu nume de floare, artistă la a poza exemplar. În primele bănci, pe rândul din mijloc, copiii cei mai tăcuți din univers și cea plină de respect și dornică de companie, la fereastră, sportivii decenți, politicoși, îmbrăcați trendy, Vali, cel dornic de experiențe de cunoaștere, pe care nu-l poți uita pentru că a venit la ultima întâlnire cu un scriitor, colega lui, cu o carte mereu pe bancă, pregătită oricând să rezolve un test pentru admitere, apoi prietenele pe viață, una, cu cel mai colorat caiet de română, cealaltă, de admirat pentru decență și inteligență, Flori, cea descurcăreață și altruistă, apoi ajutorul de nădejde al clasei, dar și viitorul președinte al României, și cea indispensabilă pentru clasă și dirigintă, care știa să rezolve situațiile cele mai încurcate, de neuitat în ziua în care a pregătit un cerc de lectură realizând semne de carte, memorabilă și fusta ei albastră care mergea poetic la malul mării, într-o zi de excursie cu clasa.

Nu vei uita cum ai pășit prin tunelul de flori mână în mână cu el, șeful de promoție umanist, și ea, șefa inimilor, nici vorbele frumoase ale câtorva mame care te-au îmbrățișat sau ți-au mulțumit. Nu vei uita !

Vorba, viitorului șef de stat, Andrei, a fost odată clasa a XII-a E….