Se știe de mult că proba orală a examenului de bacalaureat la limba și literatura română nu mai are nicio miză, este doar o formalitate, care presupune să faci act de prezență, pentru care obții, în cel mai rău caz, calificativul „mediu”. Pentru tine, bacul de anul acesta pendulează între discursul de Oscar despre învățarea în mediul digital a șefului de promoție și imaginea ghiulului și a ceasului masiv de la mâinile unui reprezentant curajos al generației Z, între biker shorts și pantalonii de trening ai fetelor care au uitat de eleganță și s-au îmbrăcat cum apăreau doar la ora de educație fizică, între mesajul („Nu mă contrazic, îți explic de ce am dreptate”) de pe pieptul unei tinere neconvingătoare și exemplul unui viitor medicinist care își susținea argumentația despre darul de a povesti, cu amintirea mamei care îi citea în copilărie din „Peter Pan”. Și tricoul cu Tupac al unei fete care părea că nu ieșise din pubertate, și etalarea genților și a ținutelor elegante ale tinerelor de nota 10, și exemplul iubitoarei de filme coreene, și întârzierea celei care promitea că va ajunge în scurt timp cu un taxi, și mirarea celui care era trezit din rezolvarea subiectului, deși timpul expirase, și scuzele repetate ale celor care greșeau, și pantalonii până la genunchi ai băieților încălziți, și încântarea pe care a provocat-o domnișoara cu plete brune care a vorbit frumos despre prudență, toate fac parte din amintirile tale despre acest examen, sunt istoria ta și a lor, chiar și a celor ce nu dau nici doi bani pe aceste rânduri. Ei sunt produsele unei educații făcute cu dificultate, ei sunt reprezentanții unei generații care învață să se afirme, care are modele atât de pestrițe, părinți și profesori aflați în tabere diferite, bine intenționați și unii și alții. Tuturor acestor tineri, aflați în febra examenelor de sfârşit de ciclu liceal, numai gânduri bune și mult succes!