O dimineață de luni care arăta ca o femeie năzuroasă. Marea era departe chiar și în gânduri. Mirosul nisipului și al sării fugise de pe corpul tău. Era cald. Muncitorii erau pe schele. Se grăbeau să termine treburile și banii. Multe erau pe dos. Doar în „rețele” viața era frumoasă. Scriitori se nășteau, se gratulau de la înălțimea intelectuală a elitelor. Cuvintele îți erau de prisos, asediate, așteptau să le primească cineva în vreo gazetă. De făcut poezie nu mai era timp. Se citea din „Aurul pisicii” și se remarcau niște panseuri inteligente: „Anii de femeie ar trebui socotiți ca cei de câini și de pisici, trec mai repede”; „oamenii seamănă sau măcar vor să semene cu cărțile care le plac.” Femeile și cărțile se întâlneau în rândurile scrise de altcineva. Cineva era de acord cu opinia ta că bărbații îmbătrânesc frumos.
Pe la amiază au apărut listele cu nume și note. Note frumoase, mai puțin frumoase, posesorii lor erau bine, scăpaseră de încă o etapă din viață, puteau trece mai departe. Felicitările curgeau, era inflație de emoticoane generoase, se dăruiau încă o dată inimi din inimă, se vorbea despre diplome și se scriau mirări despre timpul care a fugit ca în opere literare celebre. Însă acum era timpul pentru o altă despărțire. Despărțire de niște ființe care erau în fața unor porți ale maturității sau erau „pe mare și învățau mersul pe valuri, în picioare”. În fața porților sau pe mare, ei mergeau înainte. Și dintr-o dată vorbele lor au dat un sens zilei neplăcute. Lumea părea frumoasă peste tot. Cuvintele tale puține și sărace puteai să le dăruiești lor. Să le spui că iubirea se învață treptat, și ei sunt maeștri la asta. Despărțirea asta era frumoasă, altădată scriai despre „toamnă multă și ape fără lacrimi”, acum era o vară rodnică, a sentimentelor și trăirilor neprefăcute.
La ceas de seară te vei gândi tot la ei. Îl vei însoţi cu gândul pe fiecare, vei imagina scenarii fericite, vei desena din vorbe tablouri frumoase. O zi de luni cu vorbe întoarse la cei care le merită. Premiile și distincțiile tale sunt scrise în suflet.
