Sisif a urcat bolovanul şi azi. Era cald, se vedea de la fereastra cu gratii cum ciorile amușinau pământul. Coborâseră imaginar din cer aripile „amorului de plumb” și așteptau să fie văzute de ființele nebacoviene pentru care ora matinală era doar de sorbit cafeaua și nu de vizualizat cu ochii minții „funerarul veșmânt”. Apoi a fost și mai bine. Primele note, transmise de adolescente agile părinților, dorințe de a nu trece în catalog nouari nesatisfăcători, întrebări copilărești despre returnarea testelor corectate, iubire pentru termosuri și apă vie, păreri de rău că scriitorul din care studiem nu vine la Salonul de carte, dar și încântări pentru că cineva nu va da ochii cu un autor pe care nu îl place așa cum îl adoră pe James Clavell. Despre „Cuptorul” bacovian și „Athanorul” din care iese Harap Alb s-a discutat când Sisif se odihnea, ascultase „Cântecul bufonului” într-o sală în care mirosea a elite. Pe drumul spre casă, când toate se potoliseră, o fetiță cu șosete albe trecea strada încet, mult prea încet pentru o zi de vineri dintr-o toamnă ca o vară. Sisif așteaptă cu respect venirea ciclonului.

P.S. Fericirea acestei zile vine de la Ștefan, un elev minunat de la mate-info, care mă anunță că s-a făcut film după scurtmetrajul pe care l-am văzut la clasă. Nu, nu e totul pierdut!