Şi a fost şi ziua a doua a Salonului de Carte de la Slobozia. Concertul de muzică folk
„De dragoste, de dor!” al Narcisei Suciu s-a desfășurat sub cele mai bune auspicii. Pe drumul spre eveniment, am reușit să „fac prozeliți”, convingând un domn taximetrist că spectacolul va fi frumos, văzându-l ulterior printre spectatori. Sala a fost plină, formată dintr-un public dominant old school, dornic să „fugă de acasă” către evenimente insolite. Amfitrioana, doamna Elena Balog, directoarea Bibliotecii Județene, a deschis cu emoție spectacolul, creând un orizont de așteptare specific unui eveniment cultural. Apoi ne-am întâlnit cu minunata Narcisa Suciu, caldă, sfătoasă, cu o voce impecabilă, prezentându-și recitalul cu o dezinvoltură care exprima experiență artistică și o pasiune autentică pentru muzică. Fiecare piesă interpretată a demonstrat și abilitatea de a crea o legătură profundă cu publicul, captivându-i pe toți cei prezenți, convingându-i cu delicatețe să cânte, să simtă muzica. Am ascultat și muzică bună, dar și versuri frumoase („Anunțuri bizare și mașini în rând, pavaje și stâlpi de beton/Femei ușoare aerul vibrând, reclame lumini de neon/Ziarul de seară și calmul perfid, cerșetori lipsiți de noroc/Prețuri ce zboară, în carnet de partid, cântăreți din loc în loc.”) care ne-au dus în timpuri mai bune sau mai nebune. Din scaunul spectatorului s-au auzit și s-au văzut lucruri frumoase, putând face abstracție de telefoanele care filmau și secondau câteodată sonor ce se întâmpla pe scenă. Primul feedback al publicului foarte tânăr a fost de bine, cu promisiunea de a continua să participăm la acest gen de întâlniri. (De asemenea, se cuvin aprecieri și pentru Ciprian Mateian, muzicianul care a acompaniat solista.) Și ne-am întors la ritmurile noastre cotidiene. „Pe drum e-o lume lenesă, cochetă;/ Multimea toată pare violetă,/Orașul tot e violet.”
P.S. Felicitări Bibliotecii Județene Ialomița pentru organizarea acestui eveniment!
