Vineri, 14 martie, la ora 13.30, s-a desfășurat etapa județeană a Olimpiadei de limba și literatura română, după ce duminica trecută a avut loc Olimpiada Lectura ca abilitate de viață. Trecem peste bâlbâielile organizatorice venite de la Minister, privitoare la date, suprapuneri, erate etc. și se poate constata și anul acesta apetența tot mai mică a elevilor pentru participarea la asemenea competiții, pentru studiu suplimentar. Se poate vorbi și despre performanțele științifice tot mai scăzute ale unei bresle dezbinate, despre lipsa de comunicare și drumurile pavate chiar cu intenții rele (în după-amiaza și seara olimpiadei, pe un grup de Facebook, profesori din toată țara se întrebau despre rezultate) și despre evaluările defectuoase, dar și despre dorința unor profesori de a fi obiectivi, de a realiza cât mai exact fotografia momentului probei.

Copiii angrenați în olimpiade sunt motivați de primirea burselor de merit, de părinți, de profesori sau sunt extrem de competitivi, pasionați, dornici de a se măsura în …. „forțele minții”, aspirând să primească o validare științifică, ascunsă în spatele unei note. E clar că unii vor fi dezamăgiți de rezultate și vor spune că au făcut tot ce au putut ca să obțină un punctaj bun, alții vor recunoaște că nu au gestionat bine timpul, că au fost haotici și că au expediat pe ultima sută de metri argumentul din experiența culturală. Vor fi și cei care se vor resemna cu niște rezultate mulțumitoare, care vor înțelege performanța de a fi primul pe listă, fără șansa de a participa la faza națională, dar și exigenții care vor conștientiza că ei nu reprezintă o notă.

Nu se compară cu nimic satisfacția unui profesor care află de la elevul său că, la subiectul despre natura ca spațiu al inițierii și al descoperii de sine, a scris despre o carte citită suplimentar, analizată la un cerc de lectură: „Am scris despre Aurul pisicii de Ioana Pârvulescu, m-am legat de secvența cu cei doi frați care au încercat să salveze un fluture.” Într-un sistem educațional în care, adesea, răspunsurile sunt standardizate, iar lectura suplimentară nu este întotdeauna o prioritate pentru elevi, unii profesori nefiind nici ei la curent cu noutățile editoriale, o astfel de mărturisire devine o dovadă a ambiției, a pasiunii pentru cunoaștere și a dorinței de a nu trece neobservat, de a-și construi o identitate intelectuală. Pentru profesor, acel elev a fost un învingător în lupta cu mediocritatea, iar punctajul obținut la olimpiadă a devenit doar un detaliu nesemnificativ, în fața pasiunii și a originalității sale. Astfel, speranța profesorului care pregătește elevi pentru asemenea competiții este ca învățăceii să nu fie demotivați din cauza unui rezultat nedorit și ca aceștia să aibă aceeași plăcere și pasiune de a studia.

Recunoștință tuturor celor care mai cred în puterea educației pentru/prin performanță, mulțumiri Alexandrei care a participat anul acesta la ultima olimpiadă de liceană din viața ei! Felicitări Mariei care a decis anul acesta să participe la patru olimpiade!

fotografia: Popescu Vișan Maria

Loredana Stan